Vreţi să ştiţi ce desert prefera Elena Ceaușescu? Despre foștii dictatori, Elena și Nicolae Ceaușescu, s-au spus şi scris multe. Dar astăzi ne rezumăm strict la ce desert prefera soția președintelui Republicii Socialiste România.

Menajera familiei, Suzana Andreiaș, a cărei experiență în familia dictatorilor a fost adunată de către Maria Dobrescu în cartea „La curtea lui Ceauşescu,a dezvăluit ce desert prefera Elena Ceaușescu, scrie viva.ro.

„A cerut arpacaş din ăla bun pe care l-am ales împreună cu ea, pe masă. Mi-a spus să-l spăl în nouă ape şi să-l pun la fiert cu apa cât să nu treacă peste arpacaş. «După două-trei clocote, să-i iei spuma aia de deasupra. Când vezi că s-a umflat grâul, îi pui un capac şi o cârpă deasupra. El înfloreşte. Dacă vezi că are prea multă zeamă, îl mai dai să mai fiarbă un pic, la un foc mai mic sau cu o tablă dedesubt».

Citește și: Dialogul dintre Ceausescu si Arsenie Boca. Dupa zeci de ani, o nepoata s-a decis sa vorbeasca

Mi-a spus apoi cum să toc nuca. Ştiam eu că nuca se bagă la cuptor, înainte. Cuptorul îi dădea un gust de alune. Mi-a arătat de la A până la Z. Cum să pun nucă, lămâie, rom, zahăr, vanilie, cum s-o ornez cu ciocolată deasupra, cu bomboane fondante, mi-a explicat tot.”

Elenei Ceaușescu îi plăcea foarte mult coliva și o prefera ca desert. Aceasta o orna cu bomboane fondante, ceea ce era un lux pe care nu multă lume și-l permitea atunci.

Iață și rețeta de colivă a Elenei Ceaușescu

Ingrediente pentru colivă:

1 kg de grâu (arpacaș)
1 kg miez de nuci
250 g zahăr
coajă rasă de la o lămâie
coajă rasă de la o portocală
scorțișoară
esență rom, după gust
Ornament

zahăr pudră sau pesmet din biscuiți
cacao
bomboane fondante
Mod de preparare

Seara, arpacașul se alege cu mare atenție, îndepărtându-se pleava și bucățelele de grâu sparte. Apoi se spală în 9 ape călduțe (corespunzătoare celor 9 cete îngerești) și se pune la fiert în 3 litri de apă, la foc potrivit de mare.

Când începe să fiarbă apa, se dă flacăra mai mică. În timpul fierberii nu se amestecă cu lingura, ci se mișcă oala din când în când, astfel ca grâul să nu se lipească. Se ține pe foc până ce apa scade și, când apa a scăzut aproape complet, se adaugă puțină sare și zahărul, amestecând ușor cu lingura de lemn.

Se mai lasă 5-10 minute până când nu mai este apă, iar bobul de grâu este „înflorit’.
După fiert, grâul se răstoarnă într-o oală smălțuită și se acoperă cu un ștergar umed pentru a nu face coajă. Tot seara se poate curăța și miezul de nucă. Jumătate din cantitate se dă prin mașina de tocat, iar cealaltă jumătate se vor tăia cu cuțitul în bucățele mai mici.
A doua zi, dimineața, dacă s-a format coaja la grâu, se îndepărtează. Se adaugă miezul de nucă sfărâmată și un sfert din cantitatea de nucă ce a fost dată prin mașină. Se adaugă aromele, după gust, esența de rom, scorțișoara, coaja rasă de lămâie și cea de portocală. Toată compoziția se frământă bine cu mâna.

Compoziția obținută se așază pe platouri, nivelându-se bine. Se adaugă pe deasupra restul de nucă măcinată, astfel încât să fie un strat destul de gros, apoi se presară printr-o strecurătoare mică zahărul pudră.

Coliva se ornează cu miezul de nucă păstrat și cu bomboanele fondante.