VESTE TRISTĂ despre cel mai îndrăgit CÂNTĂREȚ de la noi. S-a întâmplat acum puțin timp. „Natura nu are reguli…”

VESTE TRISTĂ despre cel mai îndrăgit CÂNTĂREȚ de la noi. S-a întâmplat acum puțin timp. „Natura nu are reguli…”
VESTE TRISTĂ despre cel mai îndrăgit CÂNTĂREȚ de la noi. S-a întâmplat acum puțin timp. „Natura nu are reguli...”
Autor:

VESTE TRISTĂ despre cel mai îndrăgit CÂNTĂREȚ de la noi. În urmă cu puțin timp, Paul Surugiu, unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți de la noi, a mărturisit, pe Facebook, fanilor că vrea să ia o pauză pentru a-și limpezi mintea după concertele pe care le-a susținut în România.

„Natura nu are reguli şi nici limite, continuând să ne uimească în permanenţă cu minunile sale. Nu ştiu voi, dar eu unul renasc de fiecare dată când descopăr noi locuri de poveste. Nu doar că-mi încarc bateriile, dar îmi limpezesc mintea și-mi dau seama astfel că trebuie să renunțăm de multe ori la orașe și la nebunia lor, pentru a descoperi simplitatea pe care o avem în jur. Și nu vreau să fiu repetitiv, dar în România, credeți-mă, sunt locuri pe care nu le găsiți în alte colțuri ale lumii și pe care trebuie să le vizităm, să le promovăm și să le apreciem mai mult. Așa cum trebuie să facem și cu valorile țării și cum încerc eu să fac în fiecare duminică, de la ora 15.00, pe TVR 2! Vă transmit salutări din Bucovina, altă zonă excepțională, unde voi avea astă seară un vernisaj spectaculos, despre care vă voi povesti zilele următoare!”, a scrist artistul pe pagina personală de socializare.

Ultimele stiri

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply


* Accept ca numele si adresa de email furnizate de mine sa fie folosite pentru a participa la sectiunile de comentarii din paginile animalzoo.ro

[wysija_form id="7"]

X