Muzica lui Ennio Morricone poate fi modernă şi disonantă, tonală şi modală, dar în acelaşi timp şi foarte melodică, făcând-o accesibilă ascultătorului mediu şi spectatorului mediu. Elementele moderne pe care le-a asimilat, precum musique concrete sau sugestiile de ambiguitate tonală din The Good, the Bad and the Ugly (1966), nu trebuie căutate prea adânc.
Citiți mai mult pe muzicadefilm.com