Totul s-a desfășurat la postul american NBC, mai precis în cadrul unei emisiuni cu notorietate absolută, Saturday Night Live.

Trei politicieni occidentali, reprezentând trei țări din cadrul NATO, Franța, Canada și Marea Britanie, intră într-un bar și îl alungă pe românul de la masă, ca pe ultimul amărât, ca să se așeze ei.

Cei trei politicieni occidentali sunt interpretați de niște actori sau oameni de televiziune. La fel și în cazul României, jucată la rândul ei de un actor.

Ba îi mai și spun actorului care interpretează rolul României : “Românule, cară-te!”, descrie scena portalul www.dcnews.ro.

Citește și: Maria Ghiorghiu, previziune despre cutremur: "Ce se va intampla cu Romania sfanta"

– “Haideţi să mâncăm un pic, poate bem şi puţin vin, la urma urmei suntem băieţi răi”, începe să vorbească președintele Franței, Emmanuel Macron, în scena aceasta fiind interpretat de actorul Paul Rudd.

– “Românule, cară-te!”, spune cel care îl interpretează pe premierul Canadei, Justin Trudeau, fiind interpretat de actorul Jimmy Fallon.

– “Scuze, îmi plac economiile voastre”, aproape se scuză, timid, actorul care interpretează un român, apoi se ridică de la masă și dispare din platou.

– “Au revoir, fraiere!”, îi strigă din urmă președintele Franței.

– “Da, ai face bine să “Brexit” de aici?”, pune capacul pe întreaga scenă premierul Marii Britanii, Boris Johnson, acesta fiind interpretat de James Corden.