Un ACTOR ÎNDRĂGIT de la noi RUPE TĂCEREA și vorbește despre SUFERINȚA sa: „Boala aceasta este foarte vicleană”

Un ACTOR ÎNDRĂGIT de la noi RUPE TĂCEREA și vorbește despre SUFERINȚA sa: „Boala aceasta este foarte vicleană”
Un ACTOR ÎNDRĂGIT de la noi RUPE TĂCEREA și vorbește despre SUFERINȚA sa: „Boala aceasta este foarte vicleană”
Autor:

Actorul Dorel Vișan, care a devenit celebru în România după ce a interpretat peste 40 de roluri în teatru, în cea mai variată gamă, a fost diagnosticat cu o boală necruțătoare de unde a ieșit învingător.

Într-un interviu acordat pentru formula-as.ro, Dorel Vișan, în vârstă de 80 de ani, a povestit cum a descoperit bola, ce tratament a folosit, dar şi cum a reuşit să se vindece complet.

„Acum câţiva ani am avut o infecţie la o coardă vocală şi am făcut o operaţie. La analizele necesare s-a descoperit şi “bucuria” asta la ficat: hepatită cronică virală! N-am ştiut până atunci de ea, duceam boala pe picioare, cum se spune. A fost un semnal de alarmă foarte dur, pe care a trebuit să-l gestionez cât mai repede, căci boala aceasta este foarte vicleană. Primul impuls a fost că e cuţitul la os şi că trebuie făcut ceva de ur­genţă, că altfel mă găt din lumea asta.

Aşa că am început rapid cu tratamentul alopat, prescris de medic. Dar n-a fost suficient şi atunci am început tratamentul cu interferon, care este un medi­ca­ment extraordinar, dar are nişte reacţii secundare teribile, care pot mai degrabă să strice, decât să repare în organism. Poţi să-l iei, să te chinui de­geaba şi să n-aibă nici un efect. Eu am avut noroc, la mine a avut efect, într-o oarecare măsură, dar tot nu am fost restabilit şi vindecat total.

În perioa­da aceea, întâmplarea, care niciodată nu e întâm­plătoare, a făcut să cunosc un medic mai tânăr, care m-a ajutat mult, pentru că m-a orientat spre medicina naturistă şi spre alte metode de tratament, care ţin de medicina complementară. Aşa am ajuns să-mi pla­nific singur vindecarea şi iată că acum sunt un om vindecat”, a povestit îndrăgitul actor despre momentele teribile prin care a trecut.

Ultimele stiri

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply


* Accept ca numele si adresa de email furnizate de mine sa fie folosite pentru a participa la sectiunile de comentarii din paginile animalzoo.ro

[wysija_form id="7"]

X