TU CE SPUI? Chiar mai contează dacă ei cântă și nu au voce?

TU CE SPUI? Chiar mai contează dacă ei cântă și nu au voce?
TU CE SPUI? Chiar mai contează dacă ei cântă și nu au voce?

Poate să pară o întrebare stupidă, însă, chiar mai contează dacă nu toți cântăreții pot cânta bine? Mulți dintre voi ar spune că, dacă asta e jobul lor, iar spectatorii plătesc pentru bilete, atunci ar face bine să cânte cum trebuie.

Însă, unul sau doi dintre voi l-ar putea aduce în discuție pe Bob Marley. Ei ar spune că Bob Marley nu cânta extraordinar de bine, însă, a fost un compozitor foarte bun.

Fiecare dintre noi apreciază în felul său cântăreții, iar dacă noi îi considerăm talentați sau nu, depinde de ceea ce așteptăm de la ei.

Atunci când spunem voci de excepție, ne gândim la Whitney Houston sau Mariah Carey. Însă, cum lumea muzicii nu este formată doar din ele două, sunt alte câteva zeci de cântărețe care au, la rândul lor, mii de fani, fără să se poată ridica la talentul celor două artiste consacrate.

O parte dintre noi preferă așii muzicii, acele voci de excepție, care pot face lucruri impresionante. Alții, însă, nu pun mare accent pe tehnică sau pe abilitățile vocale ale artistului. Talentul muzical este greu de apreciat atunci când luăm artistul și-l analizăm și din punct de vedere al abilității sale de a compune, de a transmite o emoție – mesajul melodiei -, de a strânge mulți fani. Până la urmă, ceea ce face dintr-un om un mare artist rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi.

Tu ce spui? Ce este mai important la un artist?

Faptul că are o voce bună?

Sau talentul său de a cânta și de a compune?

Ultimele stiri

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply


* Accept ca numele si adresa de email furnizate de mine sa fie folosite pentru a participa la sectiunile de comentarii din paginile animalzoo.ro

[wysija_form id="7"]

X