Trump a făcut pact cu talibanii. Strategia care a luat prin surprindere întreaga planetă

Liderul politic al talibanilor s-a întâlnit cu diplomați de rang înalt din mai mule țări, printre care Rusia, Indonezia și Norvegia, la doar câteva ore după semnarea unui pact cu Washingtonul, înțelegere menită a pune capăt războiului afgan, a anunțat gruparea radicală islamistă printr-un comunicat dat publicității duminică.

Acordul de sâmbătă a fost semnat în capitala qatareză Doha de către reprezentantul special al SUA, Zalmay Khalilzad, și liderul politic al talibanilor, Mullah Abdul Ghani Baradar, în cadrul unei ceremonii la care a asistat și secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo. La scurt timp după convenirea pactului, președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că se va întâlni personal cu lideri ai talibanilor în viitorul apropiat și a respins criticile legate de acest acord semnat cu insurgenții islamiști.

Citește și: Baba Vanga, previziuni care vor zgudui lumea! Ce nenorociri ne asteapta in 2020

Baradar a avut întrevederi la Doha cu miniștrii de externe din Turcia, Uzbekistan și Norvegia, dar și cu diplomați din Rusia, Indonezia și țări vecine, au anunțat prin comunicat talibanii, demers ce arată determinarea grupării de a-și dobândi legitimitatea pe plan internațional. “Demnitarii cu care s-a întâlnit Mullah Baradar și-au exprimat angajamentele privind reconstrucția și dezvoltarea Afganistanului… acordul dintre SUA și talibani este istoric”, a declarat purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid.

“Baradar a primit mesaje de felicitare și le-a mulțumit (miniștrilor și diplomaților) pentru participarea la ceremonie”, a mai menționat Zabiullah Mujahid. Potrivit acordului, SUA și-au asumat reducerea numărului de soldați din Afganistan la 8600 – față de cei 13000 din prezent – în termen de 135 de zile de la semnarea înțelegerii și au convenit să colaboreze cu aliații săi pentru reducerea proporțională a forțelor coaliției în Afganistan în aceeași perioadă, dacă talibanii aderă la garanțiile de securitate cerute și la implementarea unui acord de încetare a focului.

Retragerea totală a tuturor forțelor americane și ale coaliției ar avea loc în 14 luni de la momentul semnării acordului, dacă talibanii vor menține acordul, se arată în declarația comună. Înaintea ceremoniei de semnare a acordului, talibanii au ordonat tuturor luptătorilor săi din Afganistan să nu mai comită violențe împotriva civililor și a forțelor occidentale și afgane, potrivit RRA.

Talibanii au condus Afganistanul între 1996 și 2001, preluând puterea după mai mulți ani de război civil și au impus multe restricții femeilor și activităților pe care ei le consideră “ne-islamice”. După ce au fost înlăturați de la putere în 2001, talibanii au condus o insurgență sângeroasă împotriva guvernului susținut de comunitatea internațională, ucigând mii de oameni. În războiul afgan ce durează de 18 ani, talibanii au reușit să controleze sau să revendice tot mai multe teritorii, fără însă a reuși să captureze sau să controleze localități mari.

Președintele SUA, Donald Trump, a fost aspru criticat pentru această înțelegere de către fostul său consilier pe probleme de securitate națională, John Bolton, care a anunțat pe rețeaua Twitter că “semnarea unui astfel de acord cu talibanii este un risc inacceptabil pentru populația civilă a Americii”.

Diplomații occidentali – care susțin această înțelegere – sunt de părere că pactul creează premisele închiderii cercului vicios, iar acordul deschide drumul către discuții separate, mai ample, între talibani și alți lideri politici afgani, inclusiv din cadrul guvernului țării. În perioada ultimilor doi ani de negocieri directe cu SUA, liderii talibanilor au deschis canale de comunicație directă cu Pakistan, Iran, Rusia, China, Germania și alte națiuni, islamice, demers ce amenință direct legitimitatea guvernului condus de președintele afgan, Ashraf Ghani.

“Fanfara din jurul ceremoniei de semnare (a acordului) a demonstrat că multe state sunt dispuse să declanșeze noi discuții cu liderii talibanilor… ei fac demersuri de a obține și o validare rapidă”, a declarat un diplomat american de rang înalt, prezent la ceremonia de semnare a pactului de la Doha.