Traian Basescu tuna si fulgera! Atac dur: „Incercati sa puneti presiune pe judecatori? Sunteti jalnici”

Radu Cristescu, fost vicepreședinte PMP, a dat publicității un document conform căruia fostul președinte Traian Băsescu a primit suma de 1500 de dolari de la fosta Securitate, în calitate de colaborator.

In replica, Traian Basecu i-a transmis un mesaj dur lui Radu Cristescu! Fostul presedinte al Romaniei a scris pe pagina sa de socializare ca nu ar fi avut motive sa primeasca banii respectivi si este de parere ca scopul acestui scandal este de a pune presiune pe judecatorii care vor pronunta sentinta in procesul cu pricina.

Jalnicii propagandişti Servesc Patria ! Da, dar nu pe a noastră, a românilor, ci pe a lor.

O luptă disperată de compromitere a Preşedintelui României care a condamnat comunismul şi a dispus transferul arhivei fostei securităţi către CNSAS.

Actorii care alimentează presa şi justiţia cu interpretări false a unor documente dar şi cu documente falsificate sunt : CNSAS – interpretări false generate de substituirea unor texte, proaspătul şi răsplătitul Secretar de stat Radu Cristescu – publică documente false pe Facebook, trustul Intact promovează cu disperare şi interpretările incorecte ale CNSAS, dar şi documentele false publicate de răsplătitul Secretar de Stat Radu Cristescu.

Amărâţii se fac a nu pricepe că la bordul navelor sau în porturi străine nimeni nu făcea propaganda comunistă nici măcar pe vremea lui Ceauşescu. Sau, conform proaspătului răsplătit Radu Cristescu, vreţi să convingeţi pe cineva că fiind reprezentant al companiei la Anvers strângeam docherii belgieni pe cheuri şi le vorbeam despre binefacerile comunismului, drept pentru care Securitatea, însuşi Iulian Vlad, au hotărât să mă răsplătească dându-mi o primă de 1400 USD ? Sau încercaţi să faceţi presiuni pe judecătorii care vor pronunţa sentinţa în procesul CNSAS vs. Băsescu ? Oricare ar fi motivaţia, sunteţi jalnici !”, a scris Traian Băsescu pe contul personal de Facebook.