Fostul președinte al României lasă de-o parte campania electorală internă și explică ce se întâmplă acum la o distanță nu foarte mare de România. Mai precis, în Siria, acolo unde războiul e departe de-a se fi terminat.

Băsescu a avut o intervenție în Parlamentul European pe tema Siriei și a forțelor implicate acolo, fiecare dintre ele cu un scop precis.

Ca atare, a scris pe propria pagină de socializare un text, amplu, legat de chestiunea războiului din Siria.

”Pentru că avem o campanie electorală acoperită de zgomotul formării unui nou guvern, încerc să vă pun la dispoziţie conţinutul intervenţiei pe care am avut-o în Parlamentul European în data de 23.10. cu privire la Invazia Turciei în Nord Estul Siriei.

” Turcia – Invazie în Siria

Operația militară turcă din nord-estul Siriei trebuie analizată în principal pe două componente și anume:

a) Componența de securitate;

b) Componența migrație și componența umanitară.

În gestionarea situației create prin intervenția armatei turce este esențial ca UE să-și coreleze acțiunile și poziția cu SUA, și mai ales să asigure îndeplinirea misiunii reprezentanților ONU.

1.După retragerile armatei SUA din nordul Siriei, practic, toată această regiune de la frontiera cu Turcia, a rămas sub controlul miliției kurde, denumite „UNITĂȚILE PROTECȚIEI POPORULUI” sau YPG, organizație catalogată de Ankara drept organizație teroristă.

2.Retragerea armatei SUA a fost momentul potrivit, pentru ca președintele Erdogan să ordone armatei atacarea milițiilor kurde considerate organizații teroriste.

3.Confruntarea dintre armata turcă și milițiile kurde nu s-a mai produs datorită intervenției prompte a SUA, care au nogociat o încetare a focului de 120 de ore în care milițiile kurde să se retragă la 30 de km în adâncimea teritoriului sirian.

4.Obiectivele Turciei au fost:

a)realizarea unei ”zone de securitate” de-a lungul a 444 km de frontieră turco-siriană.

b)crearea condițiilor pentru relocarea a 2 milioane migranți sirieni, de pe teritoriul Turciei pe teritoriul Siriei.

5.Confruntanți cu iminența ciocnirii cu armata turcă, în perioada de armistițiu, kurzii au cerut sprijin armatei siriene, care a ocupat o bună parte din zonele vizate de armata turcă.

De menționat, că armata siriană a fost însoțită de structuri ale armatei ruse, structuri care au avut ca principală misiune să prevină orice ciocnire între armata turcă și armata siriană.

7.Pe data de 22.10.2019 cu câteva ore înainte de expirarea armistițiului, milițiile kurde au anunțaț Washingtonul că au părăsit zona de securitate turcă.
EFECTELE EVENIMENTELOR

1.Față de obiectivul instituirii unei zone de securitate de-a lungul a 440 de km, Turcia trebuie să se mulțumească cu 120 de km datorită intervenției armatei siriene care a acoperit restul frontierei .

În acelaşi timp, Zona de securitate turcă este patrulată de patrule turcești și rusești, situate la 10 km în adâncimea teritoriului sirian, deci putem considera că Erdogan și-a redus pretențiile la o fâșie de securitate în interiorul teritoriului Sirian de 10 km, față de 30 solicitați inițial.

2.Pentru prima dată după 8 ani, armata siriană controlează teritoriul din nordul țării și frontiera cu Turcia.

3.Simbolic, președintele Bashar Al-Assad a făcut o vizită în zona de nord deținută acum de armata siriană.

4.În timp ce kurzii anunțau că s-au retras, la Soci, Putin și Erdogan stabileau viitorul Siriei în următorii parametri:

a) Garantarea integrității teritoriale a Siriei;

b) Garantarea unității politice pe întreg teritoriul al Siriei;

c) Reîntoarcerea refugiaților în Siria.
5.Acțiunea militară a avut consecințe imediate care s-au materializat în strămutarea a 170 de mii de kurzi din zona de securitate cerută de Turcia, dar și cu 200 de victime omenești uciși în cele 5 zile de armistițiu.

6.Milițiile kurde aveau ca misiune și paza a cca 100 de mii de luptători ISIS, care au fost capturați în timpul războiului cu milițiile kurde.

Parte din locurile de detenție se află acum în zona de securitate cerută de armata turcă, ceea ce duce automat la responsabilitatea statului turc pentru ce se va întâmpla în viitor cu foști luptători ISIS.

7.Germania a dat un comunicat prin Ministrul de Externe, având în final o propunere insirată legată de intervenția ONU.

8.Kurzii care au fost principală forță terestră în războiul Daesh (ISIS),au învățat până unde poate merge occidentul atunci când este vorba de loialitate și recunoștință.

9.Anunțul unor state membre că vor suspenda exportul de armament către Turcia nu crează niciun fel de emoție la Ankara. Are Putin suficiente arme de vânzare.

10.Este obligatoriu ca Uniunea Europeană să-și coreleze poziția cu SUA.

11.Soluţia corectă pentru crearea premiselor unei intervenţii pozitive în regiune este intervenţia ONU”, a încheiat Traian Băsescu.