E ușor să stabilești niște jaloane, să tragi niște concluzii. Dar în lipsa personajului principal cum poți să spui că un anumit lucru s-a și întâmplat?

Rămân așadar teoriile. Despre cel care poate fi considerat întemeietorul – e posibil să-i spunem și tatăl?! – Bucureștiului. Nu ar fi exclus să-l considerăm așa, de vreme ce el și-a dăruit numele acestui oraș.

Deci ca orice tată bun și-a recunoscut copilul și, ca urmare, copilul i-a moștenit numele. Bucur. București.

Aflăm deci că se împlinesc 560 de ani de când apare primul document care se referă la urbea de pe malul Dâmboviței. Poate e mult spus urbe. La început o fi fost un sătuc, ceva.

Teoriile sunt dintre cele mai diverse, referitoare la identitatea lui Bucur. Unii spun că ar fi fost cioban. Alții îl trimit în lumea pescarilor. Își face loc chiar și ipoteza liber-profesionistului, în sensul de haiduc.

Nu avem alte informații. Nume complet? Nu. Vreo poză? Nici atât. Ne vom mulțumi, ca atare, cu aceleași tipare pe care le-au învățat, la școală, generații întregi.

De încă un element aș vrea să mă leg, în final. Bucur a fost în toate epocile Bucur și atât. Ciobanul. Întemeietorul. Nu-mi amintesc să-i fi pus cineva o altă haină, în consonanță cu o anumită doctrină care a fost la un moment dat la putere în România. Bucur a fost Bucur. Ciobanul a fost cioban.

Tot e bine. La mulți ani, București!