Tag

telefon

Browsing

Performanțele acestui aparat sunt legate în special de nivelul foarte ridicat de securitate în privința convorbirilor. Informațiile despre super-telefonul de care vorbim acum au fost obținute numai pe surse, de către agențiile internaționale. Mai mult decât atât, acest telefon este conectat la sateliții militari, în așa fel încât să nu existe nicio posibilitate ca altcineva să asculte ce vorbește posesorul aparatului. Așadar posesorul este nimeni altul decât Vladimir Putin, președintele Federației Ruse. Iată câteva caracteristici…

De la o vorbă… Echipa de actori, 17 la număr, deja constituită, în general prieteni și colegi de-ai lui Bogdan, da, toți au impresia că proiectul inițial s-a dus pe copcă. Moldoveanul, căci e născut în orașul Negrești, de Vaslui, o tot ținea pe-a lui în discuțiile ad-hoc. ”Și cu telefonul, și tot fac filmul ăsta. ”Vama Veche fără filtru”. E titlul. Azi așa, mâine tot la fel, până când ideea înflorește. Chiar, de ce…

Șocant! Altceva nu se poate spune în acest moment. Așa ceva este de domeniul teribilului. Una dintre colegele de clasă ale fetei a văzut, azi-noapte, cum contul de WattsApp al Luizei a devenit activ. Azi dimineață, fata a alertat imediat familia Luizei. Le-a spus ce-a văzut. Practic, acesta este un cont al clasei, unde sunt înscriși elevii. Deodată, povestește eleva care a dat alarma, contul Luizei a devenit activ. Asta s-a întâmplat azi-noapte în jurul…

Bucureștenii au înghețat azi, de teamă, în plină caniculă. Cei care au pe telefonul mobil aplicația RO-ALERT au primit un mesaj de alertă. În mesaj scria ”Alertă de urgență”. Cei în cauză au primit mesajul la ora 10 dimineața. Dar imediat și-au dat seama că a fost numai un test. Sistemul de avertizare a populației în situații de urgență RO-ALERT a fost implementat de Guvernul României cu doi ani în urmă. Populația e pusă în…

Dacă până nu de mult pentru un telefon Samsung acceptabil ca performanțe trebuia să scoatem din buzunar cel puțin 200 de euro și tot nu primeam un telefon cu funcții strălucite, anul acesta compania coreeană ne pune la dispoziție telefonul Samsung Galaxy A10 cu prețuri începând de la 120 de euro. Un lucru este cert. Samsung se teme de Huawei și Xiaomi care au câștigat deja o bună parte din cota de piață în India…