Tag

milionar

Browsing

Săgetat de Cupidon, un faimos latifundiar a decis să taie în carne vie, cum se spune, fiindcă dragostea își cere drepturile. Viitorul sentimental nu poate suna decât bine pentru omul de afaceri implicat în această poveste, iar CANCAN.RO, are informații în exclusivitatate. Atunci când s-a cuplat cu voluptuoasa Bela – Alina Chivulescu, sexoasa de la Pro TV -, celebrul milionar a intrat sub lumina reflectoarelor, mulți invidiindu-l pentru o astfel de companie, în fața căreia…

Viorel Cataramă, celebrul om de afaceri care la 60 de ani a devenit tată de fată, a făcut un anunț de ultimă oră. Este gata să accepte condițiile impuse de Negoiță. ”Decizia mea a fost şi este că pachetul de 51% să îl vând pe un leu. Asta ce înseamnă? Că cei care vin, asta e condiţia, să aducă 500 de mii de euro în societate pentru a aduce la zi datoriile scadente: salarii, furnizori.…

Milionarul vede totul în culori cenușii. Asta, după ce viața l-a încercat în mai multe rânduri, în ultima vreme. S-a luptat cu o boală cumplită, dar pe care a reușit s-o învingă. De curând însă a mai pățit ceva, în vacanță, la munte, când a schiat și și-a lucat piciorul. A fost nevoit să stea o perioadă în pat. Asta l-a făcut să privească totul în negru, arată postul România TV. „Doctorul a spus că,…

Exploziv! Cine este cel care i-a furat mintile lui Paris Hilton. Se va muta celebra blondina in Romania?! Cengiz Siklaroglu, milionarul turc care a avut legături amoroase cu Otilia Bilionera și Ioana FIlimon, foste concurente la „Ferma”, vrea să dea o nouă lovitură. Cengiz Siklaroglu flirtează cu Paris Hilton, informează Cancan.ro. „Tatonăm terenul. Paris Hilton îmi urmărește contul de Instagram, îmi apreciază toate postările. Am început să discutăm. Cine știe, poate se leagă o relație.…

Ioana Filimon, una dintre cele mai controversate vedete de la emisiunea Ferma, s-a cuplat cu iubitul milionar al Otiliei Bilionera, imediat după ce aceasta i-ar fi povestit la o emisiune tv despre el. La scurt timp, Miss România a apărut la brațul fostului iubit al Otiliei. După ce s-au prezentat ca fiind un cuplu, milionarul ar fi făcut o mică obsesie pentru ea. Ioana Filimon n-ar mai fi avut voie să se întoarcă în România,…

Unul dintre cei mai mari milionari ai lumii, dar şi un mare campion, a murit! Niki Lauda, unul dintre cei mai mari milionari ai lumii, dar şi un mare campion, a murit la vârstă de 70 de ani. Fostul sportiv a suferit un transplant de plămâni, însă medicii nu l-au mai putut salva, potrivit rudelor sale, scrie BBC. Sportivul austriac a supravieţuit miraculos unui accident, în 1976, când maşina pe care o conducea în timpul unei…

INCREDIBIL! Ce A FĂCUT MILIONARUL din Brașov cu bunica lui, înainte să o ucidă! Dan Cămărzan, milionarul celebru din Brașov, cu o avere de 29 milioane de euro, a fost arestat pentru omor, fiind suspectat că și-ar fi ucis bunica, în vârstă de 93 de ani. Afaceristul a sugrumat-o pe femeie, luni dimineaţă, în urma unui conflict spontan. Milionarul din afaceri imobiliare a susținut în fața anchetatorilor, dar și al familiei, că este ”trimisul lui…

Alerta TABLOIDA! Uite CINE este MILIONARUL care i-a sucit mintile Biancai Dragusanu: „Toata lumea zicea ca exista un inel”. Recent, Bianca Dragusanu a fost surprinsa de paparazzi in bratele unui milionar chinez, pe nume Ryan Feng. Dupa ce au aparut mai multe speculatii despre o posibila idila, barbatul s-a hotarat sa spuna lucrurilor pe nume. „Îmi trăiam viața liniștit până acum două săptămâni, apoi am apărut în știri, alături de Bianca Drăgușanu. Nu e genul…

Adevărul despre CĂSĂTORIA SECRETĂ a lui George Copos! Afaceristul George Copos a divorțat de Cristiana Copos după 37 de ani, iar anul acesta a decis să se căsătorească cu o femeie mult mai tânără. Cei doi au împreună și o fetiță de 7 ani, Daria Maria, care milionarul a refuzat să o recunoască până anul acesta. Nici căsnicia de 36 de ani cu Cristiana, dar nici fiica acestuia, Alexandra, în vârstă de 32 de ani, nu…

În lumea mondenă au apărut noi zvonuri despre Bianca Drăgușanu, una dintre cele mai curtate românce. În ciuda faptului că a fost măritată și are un copil, fosta asistentă TV nu și-a pierdut farmecul. Mai mult, acesta a depășit granițele României.      Conform declarațiilor unui apropiat al Biancăi Drăgușanu, aceasta vorbește des cu celebrul creator de modă Philipp Plein. De menționat că acesta pare să aibă o atracție față de femeile din România, acesta având o…

Un MILIONAR CELEBRU și amanta mai tânără cu 20 de ani NU se mai ASCUND. Relația pe care George Copos o are de 10 ani cu o femeie mai tânără pe nume Elena Stoica, nu mai este un secret pentru nimeni. Recent, fostul patron al Rapidului, care și-a părăsit domiciliul conjugal, și amanta mai tânără cu 20 de ani cu care are o fiică, nu se mai ascund. Cei doi s-au afișat în public împreună cu fiica…

Manelistul Nicolae Guță a intrat în atenția Fiscului, firma pe care o deține nedepunând bilanțul contabil.          Euro Top Artists SRL a fost căutată de ANAF în noiembrie 2017, după ce s-a descoperit că bilanțul pe anul 2016 nu a fost depus, astfel că nu se mai cunosc informații referitoare la activitatea sa. Pe de altă parte, și Nicolae Guță a ajuns în vizorul Fiscului. Inspectorii au descoperit că manelistul are două apartamente în București, o…

Excentricul milionar Gianluca Vacchi, cunoscut în toată lumea după ce a postat filmulețe în care dansa cu iubita sa, are un secret pe care putina lume il stie. Nu foarte multa lume stie ca Gianluca are o fiica adoptiva, pe nume Ginevra Mavilla, de care este foarte mandru. Tanara are frageda varsta de 14 ani, iar tatal sau adoptiv se asigura ca ii indeplineste toate dorintele. Intr-o postare aparuta pe contul sau de socializare, in…

DETALII PICANTE din viața MILIONARULUI pentru care a fost „MĂCEL” în localul de lux din Capitală. S-a AFLAT ce DRAMĂ ascunde S-a aflat de unde a început ”măcelul” din Herăstrău, în care au fost implicate Bunesa din Urlați, Diana Gureșoaie, Calina Roman și Georgiana Constantin. Tot scandalul a plecat de la un milionar părăsit de soție… Povestea bărbatului s-a transformat într-o telenovelă reală din lumea bună. Află drama pe care o ascunde acesta. Tot acest…

S-a aflat motivul! Uite de ce divorțează la doar câteva luni de la nuntă Ciprian Nistor de Laurette Atindehou. Milionarul a înaintat cererea de divorț prin intermediul avocatului său la Judecătoria Sectorului 1. Acesta a acuzat-o pe Laurette de infidelitate, după cum reiese din motivarea cererii de divorț.

”În ultima perioadă de timp, între noi, soţii, au apărut neînţelegeri, fapt ce a generat şi întreţinut o stare tensionată, generată de pârâtă, care a profitat de atitudinea mea permisivă şi de starea de deţinere în care mă aflu, pentru a întreţine cu diverse persoane relaţii extraconjugale, unele contra cost, existând probe certe în acest sens.

Întrucât comportamentul acesteia mi-a fost adus la cunoştinţă de rude şi prieteni, am apelat la o societate de detectivi pentru a-mi fi certă situaţia de fapt. Urmează să depun la dosarul cauzei Raportul întocmit de aceştia, imediat ce voi intra în posesia lui. Considerând că relatiile conjugale sunt deteriorate grav şi ireversibil, am luat decizia de a pune capăt acestei căsătorii prin divorţ”, a scris Ciprian Nistor în cererea de divorţ pe care vrea să o înainteze către Judecătoria Sectorului 1, conform cancan.ro.