Tag

manele

Browsing

„Te consider…” – așa cum ați citit mai sus, recunoașteți că nu e un mesaj pe care să îl primești în fiecare zi. Mai ales când faci parte dintr-o “comunitate” de artiști, care cântă un anumit gen muzical. Manele, ce mai. Iată că, celui cunoscut cu numele de scenă Florin Salam și Florin Fermecătoru’ i-a fost adresat așa ceva. Nu în fiecare zi ești făcut șvaițer. Mai ales când ai fanii tăi și ești obișnuit…

Salvatore Gannaci, unul dintre DJ-ii renumiți pentru spectacolul pe care îl face pe scenă, a ales să aducă în festivalul de la malul mării şi o piesă românească la care nimeni nu s-a aşteptat. Reacție neașteptată a Ambasadei Suediei in Români. DJ-ul suedez, Salvatore Gancci, prezent la Festivalul de muzică Neversea, desfășurat la Mamaia, a maxat maneaua ”Așa trec zilele mele”, a lui Adrian Minune. „Așa sunt zilele mele,Una bună, Zece în care nu îi…

Mihai Mărgineanu, despre MANELE la modul cel mai serios! În urmă cu două luni, a avut loc Gala Premiilor Gopă, iar organizatorul evenimentului dedicat cinematografiei, Oana Giurgiu, a luat decizia ca trupa Kana Jamb, condusă de Dan Bursuc, să cânte pe scena Teatrului Național. Momentul „rușinos” cu manele a fost criticat de mulți artiști, iar acum actorul Mihai Mărgineanu și-a spus părerea despre maneliști la modul cel mai serios. „Nu-mi place atitudinea, nu-mi place muzica şi…

Canalul on-line Manele TV a publicat în noaptea de sâmbătă spre duminică o manea închinată de Nicolae Guță campaniei PSD. Maneaua este ”o melodie compusă la comanda PSD”, conform canalului respectiv, a fost vizualizată de peste 70.000 de ori în primele 12 ore de la postare, primind 520 de aprecieri pozitive și peste 13.000, negative. Redăm mai jos versurile  din maneaua electorală a PSD cântată de Guță: De vrei gustul fericii, ștampilează trandafirii. Când e cald…

In cadrul unui interviu acordat pentru Vitalie Cojocari, corespondent PRO TV, Tudor Chirila a dezvaluit motivul pentru care asculta manele uneori. Mai mult decat atat, artistul este de parere ca unii oameni sunt prea stresati pe marginea acestui subiect. Artistul a marturisit ca nu are probleme cu cei care asculta manele, pentru ca pana si el o face in anumite momente. In momentul in care a fost intrebat ce parere are despre acest gen muzical,…

Scandalul „RUȘINOS” cu manele de la Premiile GOPO continuă. Mircea Badea și-a spus părerea despre momentul fabulos în emisiunea moderată de el la Antena 3. După ce o trupa Kana Jambe a prestat manele pe scena Teatrului Național, situația a generat critici dure, dar și aprecieri în favoarea lui Dan Bursuc. Printre ei se numără și Mircea Badea, realizatorul emisiunii „În gura presei”, de la Antena 3, care a comentat pe marginea acestui subiect controversat. „A…

Florin Salam este pregătit să facă una dintre cele mai importante schimbări in viața sa. Artistul a anunțat că se gândește să renunțe la manele cât de curând. Se pare că „Regele Manelelor” vrea să revină la dragostea lui veche, muzica adică muzica pop. Salam a participat cu două piese la Eurovision, însă nu a fost acceptat în finală. La un moment dat, el a urcat pe scenă alături de Paula Seling şi Orchestra Simfonică…

Adi Minune a ajuns sa-i multumeasca lui Franco, baiatul care a convins-o pe fiica lui minora sa fuga de acasa cu el. A fost o perioada de disperare pentru Adi si mama fetei, au apelat la politie si la tot felul de interlopi pentru a-i da de urma, a pus bodyguarzi sa-i gaseasca si s-a rugat cu lacrimi in ochi de Carmen sa se intoarca acasa. In acele momente nu credea vreodata ca Franco, cel…

Narcisa s-a întors! Scene incredibile s-au petrecut marți noapte în platourile în emisiunea moderată de Mădălin Ionescu și Andreea Mantea. Nevasta lui Guță a venit să povestească în exclusivitate momentele prin care a trecut atunci când a fost săltată și dusă în arest, cât și despre relația ei actuală cu regele manelelor. Narcisa a povestit cum au tratat-o oamenii legii: ”A fost groaznic cand m-au luat in acea dimineata. Eram acasa, dormeam, eram cu Alberto. El a…

Să urmărești un videoclip de-al lui Azis poate fi o adevărată provocare, românii nefiind foarte obișnuiți cu imagini atât de… sofisticate. Dar bulgarii îl consideră un artist cu mult talent, cu potențial de superstar internațional, chiar dacă genul de muzică pe care îl abordează este din sfera manelelor. Pe de altă parte, Bulgaria este o țară conservatoare și nu tolerează prezența gay-lor în public. În orice caz, cu un fizic asemănător lui Valuev, dar…

Florin Salam, cunoscutul interpret de manele cu milioane de vizualizari, se retrage din lumea muzicala. „Tin să îmi anunț toți fanii că începând cu data de 4 octombrie nu voi mai concerta în țară. Va mulțumesc că ați fost alaturi de mine la cele mai frumoase evenimente susținute în Romania. Pe pagina de facebook în continuare se vor posta concertele din străinatate”, a scris pe Facebook Florin Salam. Potrivit spynews.ro, 4 octombrie va fi ultima zi în care…

Citește și: Click AICI „A murit Laura Vass?” Cel mai cumplit zvon lansat pe internet!! Bătăi, împuşcături mortale, ameninţări, mafioţi fioroşi şi multă vărsare de sânge. Aceastea sunt ingredientele unei poveşti de cartier din Pantelimon, în care este prins şi celebrul manelist „Sorinel Copilul de Aur”, care a fost „împuşcat mortal” de membrii unei găsti de cartier fix în fata unei scări de bloc, el dându-şi ultima suflare în bratele frumoasei Monica Merişan, fosta concurentă…

Florin Salam a ajuns la frumoasa vârstă de 36 de ani și este în culmea fericirii, mai ales că recent, iubita lui i-a dăruit o fetiţă. Citește și: Doamne, ce decoltată a mers Betty la școală!! Fotografie incendiară!! E normal așa ceva?  Salam mai are doi copii, făcuţi cu regretata Fănica, care s-a stins din viaţă 2009, pe Beatrice şi pe Daniel. Betty i-a scris pe facebook tatălui ei cel mai frumos mesaj pentru ziua…

Unul dintre cei mai iubiţi manelişti din anii ’90 este extrem de schimbat în ultima perioadă, după ce a slăbit foarte mult şi este, practic, de nerecunoscut pe stradă. Este vorba de celebrul lăutar Ştefan de la Bărbuleşti, cel care a scos piesa „Aş da zile de la mine” sau „Din toate florile din lume” şi care până nu de mult cântărea peste 100 de kilograme, fiind, practic, supraponderal. Despre celebrul lăutar care a fost…

Unul dintre apropiaţii Fănicăi a postat azi pe pagina de Facebook a tinerei un video absolut cutremurător, cu Salam care cântă de jale la o nuntă în Spania şi o plânge pe nevasta lui! Manelistul se pune în genunchi în faţa invitaţilor şi începe să interpeteze o piesă foarte tristă, cu versuri cutremurătoare, compusă pentru femeia care i-a dăruit doi copii, dar care l-a părăsit pentru totdeauna! „Unde eşti nevastă, să mă vezi acum cum…