Tag

istorie

Browsing

Președinți americani care au trăit intens și au iubit femeile frumoase. De aceea, de multe ori au uitat de morală și nu s-au mai gândit la repercusiuni Waren G. Harding a avut o aventură cu soția unui prieten, cu o tânără-voluntar în campania sa prezidențială, dar și cu cea mai bună prietenă a soției sale. Roosevelt a trăit o pasională poveste de dragoste cu secretara soției sale. Există și opinii potrivit cărora ar fi avut…

N-am ştiut până acum că trebuie să parcurgi mai bine de zece kilometri ca să dai ocol Lacului Morii. Aud de la locuitori ai cartierului Crângaşi că, deşi trăiesc de o viaţă în preajma imensului luciu de apă, nu au făcut niciodată o excursie de jur-împrejurul unui obiectiv despre care s-a spus că are menirea principală de-a apăra Capitala de inundaţii. În subsidiar, de agrement. Între două lumi Ne-am dat întâlnire, oameni din tot orașul,…

Legendă. Pentru că de la așa ceva se pornește într-o poveste. Așadar să vedem în continuare cine e subiectul acestor rânduri. Cafeaua. Legenda spune că nu omul ar fi descoperit-o, ci caprele. Unde? În Etiopia. Se spune că un cioban s-a luat după animalele lui, să vadă unde se duc ele mai mereu. Și ce vede? Caprele mâncau de zor niște fructe care, se pare, le plăceau foarte mult. Păstorul era însă supărat, pentru că…

Istoria văzută prin desen! Programul ”Mentori și idei” își propune să demonstreze faptul că unele dintre cele mai importante momente ale istoriei au fost păstrate în memoria colectivă, transmise de la o generație la alta prin arta grafică. Mari maeștri plastici au reușit să imortalizeze pe pânză, carton, sticlă, lemn evenimente istorice care poate  altfel s-ar fi pierdut în negura timpurilor.   Artiștii plastici Gyori Santa Kinga, membru U.A.P.R. și a grupului artiștilor plastici din…