Tag

Constantin Necula

Browsing

Contextul e legat de declarațiile guvernanților, anume de-a se reduce programa de învățământ, de a se face reforme în sistemul educativ. Deja există la Ministerul Educației o comisie pentru ”tăiat hârtii”, adică reducerea birocrației. Dacă vine vorba de programa școlară, și nu numai, atunci părintele Constantin Necula pune piciorul în prag într-un anume context. Da, propune ca elevii să stea mai puțin timp la școală, dar, în același timp, familia să-și reia rolul definitoriu în…

Ca întotdeauna, cuvintele părintelui Constantin Necula sunt ca un balsam pentru suflet, dar și ca un strop de apă rece pe față, să ne trezim, dacă lucrurile nu merg bine. Într-un amplu interviu pentru Agerpres, părintele Necula a vorbit, între altele, despre cumplitele zile ale lui decembrie 1989, despre cum l-a văzut atunci pe tatăl sau, dar a vorbit și despre anii de acum, despre felul cum a evoluat România și cum ne trăim libertatea.…