evzmonden.ro Web analytics

SURPRIZĂ imensă la FESTIVALUL CIRESELOR din PARCUL NATIONAL. Nimeni NU se așteaptă la așa ceva

SURPRIZĂ imensă la FESTIVALUL CIRESELOR din PARCUL NATIONAL. Nimeni NU se așteaptă la așa ceva
SURPRIZĂ imensă la FESTIVALUL CIRESELOR din PARCUL NATIONAL. Nimeni NU se așteaptă la așa ceva

SURPRIZĂ imensă la FESTIVALUL CIRESELOR din PARCUL NATIONAL! Conform organizatorilor, în acest weekend, în Parcul Naţional din Capitală va avea loc cel mai răcors târg al veri: FESTIVALUL CIREŞELOR!  Iubitorii de natură şi mişcare în aer liber se pot distra trei zile, începând de vineri 15 iunie, până duminică 17 iunie. Pe lângă cireșe, vedetele acestui festival vor fi toate deliciile verii: vişine, căpşuni, zmeură, frăguţe, pepeni, piersici şi caise, care vor fi preparate în fel şi chip pentru toți pofticioșii.

Așadar, pentru toți pofticioșii se va prepara o cantitate mare cât vacanţa de vară de COMPOT DIN O TONĂ DE VIŞINE, iar cireaşa de pe tort va fi  CEA MAI LUNGĂ PLĂCINTĂ DE VARA CU CIREŞE ŞI surorile lor, VIŞINE!

Plăcinta va măsura nu mai puţin de 30 de metri, preparată de gospodine iscusite chiar sub privirile pofticioşilor! Pentru a încânta gusturile tuturor participanţilor, aceasta va fi preparată din fructe proaspete de sezon. Se vor folosi 100 kg de cirese, 100 kg de vişine, 200 kg de făina, 100 kg de zahăr, 50 l smântână, 50 l lapte, 300 de ouă, 10 kg drojdie, 2 kg sare, 10 lămâi, multă migală şi mult suflet.

Combatem canicula cu sucuri şi lomonade răcoritare din fructe, smoothie-uri de tot felul, milkshake-uri răcoroase, îngheţată artizanală, îngheţată de casă. Şi dacă tot avem multitudinea de arome ne-am gândit să facem şi câteva dulciuri de te lingi pe degete: vă aşteptăm cu cheesecake, dulceaţă de vişine şi cireşe, papanaşi şi plăcinte cu dulceţuri fine şi proasptete.

Petrecere fără grătar nu se poate aşa încât nu vor lipsi coaste de porc şi carne de vită, peşte, fripturi, muschiuleţi de porc, frigărui, cârnaţi tradiţionali româneşti, bulz din brânză proaspătă, pastrama care va sfârâi pe grătare, cârnaţi de Pleşcoi, mici, costiţe, ciolane şi multe alte cărnuri aromate, stropite din belşug cu hectolitri de bere, până la kebab turcesc, burgeri, mâncăruri din bucătăria tradiţională spaniolă, toate preparate gătite şi aduse special pentru voi.

La desert va mai aşteaptă plăcinte maramureşene, cozonaci şi poale-n brâu moldoveneşti, ciocolata de casă, turta dulce sau dulciuri orientale.

Meşterii populari vin şi ei la festival, cu cele mai frumoase cadouri şi exponate lucrate manual cu multă măiestrie, ii cu motive naţionale,  genţi din piele naturală, obiecte de ceramică pictată, din lemn sculptat, straie şi podoabe tradiţionale, icoane pe lemn sau pe sticlă.

 


Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply


* Accept ca numele si adresa de email furnizate de mine sa fie folosite pentru a participa la sectiunile de comentarii din paginile animalzoo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

[wysija_form id="7"]

X