Președintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP) a dat în judecată formația ”Paraziții” din cauza versurilor unei melodii lansate recent, ”Antimiliție”, pe care sindicaliștii le consideră jignitoare.

În acest sens, Paraziţii, una dintre primele trupe de hip hop din România formata din Cheloo, Ombladon și Freakadadisk, şi casa de discuri 20cm Records au câştigat în prima instanţă procesul deschis de Iulian Surugiu.

Așadar, trupa de hip-hop a primit câştig de cauză din partea instanţei iar poliţiştii trebuie să le plătească acestora cheltuieli de judecată în valoare de 2.500 de lei. Suma reprezintă onorariul avocatului.

Citește și: Harvey Weinstein a fost arestat după ce a fost găsit vinovat de jurați

Agentul şef Aurelian Ilie, care a decis să îi târască prin tribunale pe cei de la Paraziţii a mărturistit că se simte profund jignit de versurile piesei “Antimiliţie” şi că a solicitat interzicerea acesteia, precum şi despăgubiri morale, scrie spynews.ro.

“Eu sunt poliţist de 25 de ani, mă cunoaşte jumătate de oraş… După ce a apărut melodia celor de la Paraziţii, a ajuns să mă întrebe lumea pe stradă dacă, într-adevăr, sunt fiu de securist şi dacă mama e prostituată, aşa cum spun cei de la Paraziţii. Nu mi se pare OK… În cererea de chemare în judecată am solicitat interzicerea melodiei în spaţiul public, prezentarea de scuze şi acordarea unor despăgubiri morale în valoare de 20.000 de euro”, a declarat pentru spynews.ro Aurelian Ilie.

“Probabil că dosarul va fi strămutat la Bucureşti şi că voi pierde. Dacă se va întâmpla aşa, voi ataca hotărârea. Voi merge până la Bruxelles, dacă va fi nevoie, pentru că nu pot accepta să fiu umilit. (…) Dacă instanţa le va da dreptate celor de la Paraziţii, voi înlocui cuvântul «poliţist» din piesă cu «judecător». Sau «procuror». Sau «sudor»… Şi voi merge cu boxa, cu staţia de amplificare, în faţa lor, să asculte melodia!”, a mai adăugat polițistul.