Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii cauta solutii la situatia creata de decizia ducilor de Sussex

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii caută soluţii la situaţia creată după ce nepotul său Harry şi soţia acestuia, Meghan, care au decis să se retragă din prim-planul familiei regale. Ducele şi Ducesa de Sussex au anunţat că vor să devină independenţi financiar şi să petreacă mai mult timp în Statele Unite şi Canada. Potrivit presei britanice, decizia fiului cel mic al prinţului Charles, al 6-lea la succesiunea tronului, a luat prin surprindere palatul Buckingham și, mai mult, pune în mare dificultate familia regală.

Război total la la palatul Buckingham. Regina Elisabeta caută soluții: Situația este una extrem de serioasă

Decizia ducilor de Sussex, adăugată scandalului de pedofilie în care este implicat ducele de York, Andrew, fratele Prinţului Charles, conturează o criză mai amplă în sânul Casei Regale britanice. Comentatorii regali au descris această situaţie ca fiind una extrem de serioasă, fostul ofiţer de presă al Palatului Buckingham, Dickie Arbiter, comparând-o cu abdicarea lui Eduard al XVIII-lea. Acesta este singurul precedent, dar în perioada modernă a familiei regale nu s-a mai întâmplat ceva similar – a declarat Dickie Arbiter la BBC.

Acesta a adăugat că decizia ducilor de Sussex ridică întrebări serioase legate de viitorul monarhiei. Regina şi Prinţul Charles sunt deja obişnuiţi cu toate formalităţile pe care le presupun îndatoririle legale, dar este din ce în ce mai evident că tinerele generaţii nu le mai acceptă cu uşurinţă – a mai spus fostul ofiţer de presă al Palatului Buckingham.