Recurs la istorie prin benzi desenate. Ce ilustra tapiseria de la Bayeux

Recurs la istorie prin benzi desenate. Ce ilustra tapiseria de la Bayeux
Recurs la istorie prin benzi desenate. Ce ilustra tapiseria de la Bayeux

Istoria văzută prin desen! Programul ”Mentori și idei” își propune să demonstreze faptul că unele dintre cele mai importante momente ale istoriei au fost păstrate în memoria colectivă, transmise de la o generație la alta prin arta grafică. Mari maeștri plastici au reușit să imortalizeze pe pânză, carton, sticlă, lemn evenimente istorice care poate  altfel s-ar fi pierdut în negura timpurilor.

 

Artiștii plastici Gyori Santa Kinga, membru U.A.P.R. și a grupului artiștilor plastici din Budapesta ”Mednyanszky, și Lobonț Lucia Mihaela, profesor, designer cu studii postuniversitare de Istoria Artei au povestit, în cadrul întâlnirilor cu tinerii, despre importanța artei plastice în memorarea unor evenimente.

Artist plastic Lucia Lobonț

Printre explicațiile oferite s-a prezentat și povestea primei benzi desenate din lume, din epoca moderna. Aceasta  a apărut în 1827 şi a fost realizată de un profesor elveţian,  Rodolphe Topffer (1799-1846) fiind publicată şi sub formă de carte în 1837 (Les Amours de M. Vieux Bois).

Un lucru care a atras atenția l-a reprezentat istoria tapiseriei de la Bayeux (localitate în Normandia, Franţa) care este cea mai frumoasă şi mai vestită cronică ilustrată a secolului al XI-lea. Tehnic vorbind, tapiseria de la Bayeux nu este de fapt o tapiserie(care este o împletitură), așa cum au explicat artiștii plastici,  ci o broderie (o cusătură). Într-o vreme în care majoritatea populaţiei era analfabetă, tapiseria era desemnată să spună poporului povestea cuceririi Angliei de către normanzi. Întreaga campanie este descrisă pe această pânză lata de 50 cm şi lungă de 70 m.

 

Programul ”Mentori și Idei” își propune impulsionarea elevilor de liceu să se exprime prin artă. Provocarea tinerilor de a se exprima prin arta grafică, de a ilustra și învăța istorie prin desen, prin arta, pornește de la idea că ilustrația în sine și în mod special cea de bandă desenată, reprezintă un proces de cunoaștere a temei, de selectare a elementelor importante, de sintetizare și simplificare pentru a transmite mesajul clar și direct.

 

In cadrul intâlnirilor au fost prezentate și tehnici de desen, grafică și tinerii au fost întrebați despre ce evenimente din perioada contemporană ar fi interesați să se exprime prin desen, ce evenimente ar trebui să fie imortalizate.

 

Arta urbană – grafitti

Grafiti-ul este considerat o formă actuală de exprimare artistică, un mijoc de înfrumusețare a zonelor urmane. Acesta formă este considerată mai aproape de modul actual de exprimare și de percepție.  Banda desenată a fost considerată o altă forma de comunicare atractivă pentru generația tânără, o modalitate de artă vizuală care exprimă ideile într-un mod direct și ușor de perceput.

 

Proiectul educațional, ”Mentori și idei”,  derulat de Asociația D’ale Cetățeanului a primit sprijin inclusiv de la A.F.C.N.

Ultimele stiri

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply


* Accept ca numele si adresa de email furnizate de mine sa fie folosite pentru a participa la sectiunile de comentarii din paginile animalzoo.ro

[wysija_form id="7"]

X