Rareș Bogdan, fost jurnalist de televiziune și om politic din România, a explicat la Digi 24 de ce Klaus Iohannis nu are cum să câștige alegerile prezidențiale din noiembrie din primul tur de scrutin. Politicianul spune că potrivit Constituției și legii electorale, pentru a câștiga în primul tur, candidatul ar avea nevoie de 9,3 milioane de voturi.

„Eu cred într-un scor foarte mare al președintelui încă din primul tur, cred într-o victorie zdrobitoare în turul 2, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să facem campanie, am și atras atenția. Campania pentru președinte, câștigarea alegerilor de către președinte înseamnă o șansă în plus pentru fiecare dintre candidații noștri la alegerile locale, pentru fiecare dintre candidații noștri la alegerile parlamentare. Este cheie câștigarea alegerilor și partidul a înțeles acest lucru și sper că vor înțelege toți cei 1.100 de aleși primari și cei 13.000 de consilieri, plus organizațiile noastre. Deci, nu putem câștiga din primul tur, din cauza Constituției”, a explicat Rareș Bogdan.

Citește și: Emmanuel Macron, propunere controversată. Mulți vor fi uimiți

În aceeași emisiune, Rareș Bogdan a vorbit și despre deciziile luate „Împreună cu Ludovic Orban, președintele partidului, și cu secretarul general Robert Sigartău am luat decizia, în trei, să nu mai furnizăm date din sondaje nici publicului și nici măcar partidului”, a anunțat Rareș Bogdan.

„La început, oamenii nu credeau în victorie, după care mi-a fost teamă de relaxare. Eu nu vreau să se relaxeze. Fiecare vot va conta, fiecare strângere de mână, fiecare pliant împărțit, fiecare explicație de ce e mai bun Klaus Iohannis. De-asta nu trebuie să se culce pe o ureche. Alegerile nu sunt câștigate. Alegerile le vom câștiga pentru că avem cel mai bun candidat, cel mai potrivit președinte și cel mai bun președinte pe care l-a avut România”, a explicat europarlamentarul PNL.