Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență i-a răspuns fostului premier Dacian Cioloș.
Cioloș îl acuzase pe Arafat că i-a ascuns filmulețul făcut de un pompier în primele minute ale intervenției de la Colectiv.
Arafat a ieșit pe propria pagină de socializare cu un răspuns video.
În replică, Arafat spune că n-a avut acea înregistrare.
”Am explicat foarte clar că nu am văzut, nu am avut acest film, nu aveam cum să-l ascund.
Chiar și dacă-l vedeam, nu știam că trebuie să urc cu filmul la nivelul primului ministru.
În niciun caz, nu mă gândeam să mă duc cu el la primul ministru.
Nu l-am avut, nu avem cum să-l ascund sau să înșel pe cineva”, a spus Raed Arafat, după cum consemnează portalul www.dcnews.ro.