Printul Harry a spus adevarul! La doar cateva zile dupa ce a hotarat sa se retraga din casa regala britanica, impreuna cu sotia sa, Meghan Markle, Harry a hotarat sa lamureasca situatia.

Harry, în vârstă de 35 de ani, al șaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi fosta actriţă americană Meghan Markle, în vârstă de 38 de ani, au decis să renunțe la rangul de “seniori” la Casa Regală. Acum , la câteva zile de la această decizie, acesta a rupt tăcerea.

Printul Harry sustine ca nu a avut de ales

Pe lângă faptul că se retrage din casa regală britanică cu „o mare tristeţe”, acesta a făcut o declarație care a luat pe toată prin surprindere pretinde. Că de fapt nu a avut de ales.

Citește și: Un nou scandal zguduie Casa Regală. Tronul Reginei Elisabeta se clatină?

„Decizia pe care am luat-o pentru mine şi soţia mea nu a fost luată uşor”, ci după „luni de discuţii, care au urmat unor ani de provocări”, a concis ducele de Sussex într-un discurs susţinut în faţa invitaţilor la un dineu caritabil de la Londra, relatează AFP, dpa şi Reuters, citate de Agerpres.

Palatul Buckingham şi regina Elisabeta a II-a au anunţat că Harry şi Meghan nu vor mai utiliza titlurile de „alteţe regale” şi nu vor mai beneficia de fonduri publice.

Harry a spus că rezultatul final nu a fost cel pe care şi l-a dorit

„Speranţa noastră a fost de a continua să o slujim pe regină, Commonwealth-ul şi asociaţiile mele militare fără finanţare publică. Din păcate, acest lucru nu a fost posibil”, a spus prinţul.

Sper că asta vă ajută să înţelegeţi

„Am acceptat acest lucru ştiind că nu schimbă cine sunt sau cât sunt de dedicat. Dar sper că asta vă ajută să înţelegeţi la ce s-a ajuns, că mă voi retrage din tot ceea ce am cunoscut vreodată pentru a face un pas înainte spre ceea ce sper că va fi o viaţă mai liniştită”, a mai spus el.

Potrivit acordului, Harry va rămâne prinţ şi soţia sa îşi vor păstra titlurile de duce şi ducesă de Sussex, într-un moment în care încep o nouă viaţă împărţită între America de Nord şi Marea Britanie, dar nu vor participa la evenimente ceremoniale sau vizite regale.

Simt o mare tristeţe pentru că s-a ajuns la asta

„Am vrut să auziţi adevărul de la mine, atât cât îl pot împărtăşi, nu ca prinţ sau duce, ci pur şi simplu ca Harry, aceeaşi persoană pe care mulţi dintre voi aţi urmărit-o crescând în ultimii 35 de ani dar cu o perspectivă mai clară”, a mai spus prinţul.

„Regatul Unit este casa mea şi locul pe care îl iubesc. Asta nu se va schimba niciodată. (…) Simt o mare tristeţe pentru că s-a ajuns la asta”, a mai declarat Harry.