Precizari legate de BREXIT. Reglementari legate de vize, job-uri si studii.
Dupa iesirea din Uniunea Europeana, Marea Britanie ”va inchide robinetul pentru angajatii straini slab calificati”. Ministrul britanic de interne a declarat ca persoanelor care vor dori sa traiasca si sa munceasca in Marea Britanie li se va cere să aibă oferte de muncă ferme si sa indeplineasca cerinte salariale, precum si de cunoastere a limbii engleze.

Intr-un interviu acordat celor de la Radio Romania Actualitati, coordonatorul Secției Consulare a Ambasadei României la Londra, Robert Marin, coordonator și al Departamentului Brexit, a precizat ca, deocamdata, aceste prevederi sunt la stadiul de declaratii politice, dar legislatia care va reglementa propriu-zis acest aspect urmeaza sa fie adoptata.

Citește și: Noul sistem privind imigratia in Marea Britanie! Guvernul britanic a facut ANUNTUL

”Trebuie sa facem distincţie intre perioada de tranzitie, perioada in care ne aflam la momentul de fata, respectiv perioada ulterioara celei de tranzitie, dupa 1 ianuarie 2021.
La momentul de fata, tot ce inseamnă drepturi ale cetatenilor europeni, inclusiv cetatenii romani, inclusiv dreptul de a munci pe teritoriul Marii Britanii, sunt aceleasi care au fost si atunci cand Marea Britanie era parte a UE, in sensul ca pe această perioada de tranzitie, toti cetatenii romani care se afla in Marea Britanie, respectiv cei care sosesc aici pana la finalul perioadei de tranzitie (1 ianuarie 2021), vor putea sa munceasca in continuare, avand aceleasi drepturi” a precizat dl Robert Marin.

In ceea ce priveste ofertele ferme de munca, seful Sectiei Consulare a Ambasadei Romaniei la Londra a adaugat:
Cetatenii europeni nu vor mai avea posibilitatea – si va rog sa facem aceasta distinctie – ulterior datei de 1 ianuarie 2021, ulterior finalizarii perioadei de tranzitie, nu vor mai avea posibilitatea sa vina pe teritoriul Marii Britanii si sa caute activ un job, un loc de munca, in sensul ca, nu stiu, mergem pe strada si identificam un magazin care are nevoie de un angajat, putem sa solicităm acel job. Va trebui sa existe aceasta oferta anterioara sosirii pe teritoriul Marii Britanii.”

Dar, ”pentru moment, pana la finalul acestei perioade vor putea sa lucreze in aceleasi conditii ca si pana acum.
Singura conditie este aceea ca cetatenii români trebuie sa se inregistreze pe teritoriul Marii Britanii cu noul statut, noul statut care este reglementat de acordul de retragere al Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Practic, trebuie sa parcurga o serie de etape care presupun verificarea identitatii, verificarea resedintei actuale si verificarea istoricului infractional, astfel dobandind fie statutul de settled, statutul de persoana care este stabilita pe teritoriul Marii Britanii, atunci cand au o perioadă de resedinta continua mai lunga de cinci ani sau statutul de pre-settled, atunci cand inca nu au aceasta perioada de cinci ani, ulterior putand sa adauge pana la cinci ani la această perioadă si isi vor converti statutul în cel de settled.

In ceea ce priveste studiile:pana la sfarsitul anului nu vor fi schimbari.
De exemplu, in aceasta perioada, pentru urmatorul ciclu universitar (cei interesati) vor putea aplica, vor putea studia pe teritoriul Marii Britanii.
La fel, trebuie sa aplice pentru acest statut nou pentru a putea sa continue studiile si pentru a putea beneficia de conditiile actuale de studiu, respectiv ca ulterior, sa poata sa ramana pe teritoriul Marii Britanii si sa gaseasca, eu ştiu, o slujbă, dacă doresc.”

In ceea ce priveste vizele: ”pentru moment nu exista niciun fel de modificare privind conditiile de calatorie.

Dupa inchiderea perioadei de tranzitie, cetatenii români care au la momentul de fata resedinta in Marea Britanie, care aplică si dobandesc statutul de settled sau pre-settled se vor putea întoarce oricând, vor putea calatori liber în Marea Britanie pe baza pasaportului si pe baza cartii de identitate.
Cartea de identitate poate fi folosita in continuare si va putea fi folosita, conform acordului de retragere, pentru o perioadă de pana la cinci ani, deci nu există niciun fel de schimbare în acest sens.”

sursa: RADOR