Deși pare incredibil, acest fapt a fost posibil în noaptea dintre anii 1899 și 1900, conform documentelor istorice.

Practic, dacă ne uităm pe harta glocului, vedem două linii imaginare. Una este a Ecuatorului, pe orizontală. Cealaltă este Linia Internațională de Schimbare a Datei.

În noaptea aceea, la care am făcut deja referire, vasul de 3.000 de tone, Warrimoo pe numele său, sub pavilion britanic, se afla în următoarea poziție : latitudine 0° și 31 minute, Nord și longitudine 179° 30 minute.

Nava plecase de mai multe zile din Canada și se îndrepta către Australia. Ei bine, în noaptea la care am făcut referire ofițerul responsabil cu navigația observă această poziție și exclamă către comandantul său. ”Știi ce înseamnă asta!? Suntem la doar câteva mile de Ecuator și Linia Internațională de Schimbare a Datei!”.

Citește și:

Comandantul, al cărui nume era John Phillips, își dă seama că trăiește un moment unic. Ca atare, decide să schimbe cursul, nu mult, în așa fel încât vaporul, lung de 107 metri, să ajungă exact în locul în care cele două linii se intersectează.

Ca atare, arată datele din istoria navigației mondiale, vaporul se afla cu prora în data de 31 decembrie 1899, iar cu pupa în ziua de 1 ianuarie 1900.

Practic, în acest fel, vasul s-a aflat, în același timp și în același loc, în două secole diferite. A fost un moment considerat unic în istoria navigației mondiale.

Trebuie să știți că Linia Internațională de Schimbare a Datei a fost stabilită în anul 1884 cu ocazia Conferinței Internaționale a Meridianului, desfășurată în SUA, la Washington.

Citește și:

Linia aceasta traversează Pacificul, chiar prin mijlocul său, de la Nord la Sud. Linia are ca scop să diferențieze zilele.