Aceasta este o poveste care ar trebui să fie nemuritoare, prin exemplul de curaj de care a dat dovadă un om, cum rar întâlnești.

Este vorba despre Gheorghe Porancea, cel cu care am făcut cunoștință în urmă cu mulți ani. Dar pentru că acum suntem într-o perioadă a rememorărilor, la 30 de ani de la căderea comunismului, ceea ce a făcut domnul Porancea în 1984 merită din plin subliniat.

Întâlnirea cu Gheorghe Porancea s-a petrecut la Stația meteo de la Vârful Omu, unde cel despre care vă vorbesc era tehnician. Poate că acum o fi ieșit la pensie, cine știe, pentru că l-am cunoscut tocmai în 2005, iar la vremea aceea avea deja 22 de ani petrecuți, ca tehnician, în acest loc de muncă.

Semnele drumului

Legenda spune ca pe Varful Omu a fost un sanctuar al dacilor. Cine urca de la Babele poate sa vada pe drum, daca priveste cu atentie, bolovani ori stanci pe care sunt desenate forme ciudate.

Nu stii daca mana omului sau vantul le-a mestesugit. Treci pe langa „balaur” sau „femeia dormind” ori „soparla”.

Sunt zeci de semne. Toate par a fi marcaje care sa te poarte pana la cel mai inalt loc al Bucegilor, la 2.507 metri altitudine.

Pacatul infumurarii

Comunistii au luat oarecum in seama legenda, pentru ca au vrut sa transforme sanctuarul dacilor intr-un altfel de monument, de data asta al socialismului.

Acolo unde muntele are cea mai înată treaptă a sa este stanca Omului, un bloc de piatra inalt de vreo zece metri pe care cel putin 50 de oameni ar putea sa-l cuprinda cu bratele desfacute.

Se spune ca acesta era locul sacru al stramosilor nostri. Aici comunistii si-au facut propriul sanctuar.

De prin anii ’50 au inceput sa imbrace stanca in lozinci, in cinstea conducatorilor iubiti, in amintirea congreselor si a plenarelor, ba chiar si pentru a-i slavi pe eliberatorii sovietici.

Veneau echipe speciale si sapau in piatra, apoi montau placi comemorative. Placi din aluminiu, inox sau cupru.

Actul de curaj

Dar a fost cineva care a dat jos toate simbolurile comuniste de pe Varful Omu. A facut asta pe timpul comunismului. Mai precis in 1984.

Colegii ii spuneau ca e nebun, ca poate fi arestat. Nu i-a pasat. A vrut doar sa curete mizeria de pe un simbol al poporului roman. Cu orice risc.

Motanul Artica

Am gasit la Statia Meteorologica doi oameni si o pisica neagra. N-am vazut sobolani alpini, desi mi s-a spus ca exista, daca nu i-o fi mancat intre timp pe toti motanul Artica.

Cu ani in urma, cand gerul era cumplit, sobolanii navaleau in Statie, la caldura.

Motanul a fost adus aici cu cinci ani in urma, de cand era pui. Se simte foarte bine la mare altitudine.

Daca vrei sa-l iei din locul lui, te zgarie de nu te vezi.Dar sa ne intoarcem la oameni.

Ziduri vechi

Mai aflu ca Statia Meteorologica de pe Varful Omu, asa cum poate fi vazuta cladirea de azi, a fost inaugurata in 1964.

Are trei camere, bucatarie si magazie. Ca sa reziste la conditiile vitrege de aici, zidurile au grosimea de un metru si in plus sunt aparate de o umbrela din lemn, menita sa respinga rafalele de vant.

Statia a fost lovita de un fulger in acest an, vechiul generator de curent electric fiind prajit.

De atunci, s-au montat oglinzi solare. Mai mult, exista teava de gaze pana in varful muntelui.

Cinci ani s-a lucrat pentru asta, aragazul fiind aprins prima oara in 1989.

Amintirile nu se sterg

Gheorghe Poranea are multe de povestit. Zeci de turisti pe care i-a salvat de la o moarte sigura, de-a lungul timpului.

Multe accidente pe Jepii Mici, pe Jepii Mari, pe Valea Bucsoiului, pe Valea Costilei.

Calatori inghetati, rataciti, raniti, disperati.

Tot el a construit in numai o saptamana, in 1989, refugiul Salvamont lipit de stanca Omului.

„O femeie era sa nasca aici, la Statia Meteo, cu ani in urma. Mai avea cateva saptamani si nastea dupa soroc. Dar era impatimita si de munte. Am dat imediat alarma si a venit un elicopter al Armatei care a luat-o”, isi aminteste meteorologul-salvamontist.