Se spune că nu aduce anul ce aduce ceasul. Ba nu, poștașul, mai degrabă, dacă e vorba de o familie de australieni.

Femeia de 58 de ani dăduse comandă, unei firme din Olanda, pentru două rochii.

Când a sunat poștașul la ușă, a zis gata, mi-a venit coletul. A deschis, a semnat pentru primire, la luat cutia și a desfăcut-o.

Surpriză de proporții! În colet se afla cu totul altceva. Doamna și-a chemat soțul, să-și dea și el cu părerea.

În cutie erau o mulțime de pietricele decorative. Așa a crezut femeia prima dată, că sunt ceva decorațiuni. Erau împărțite în mai multe punguțe.

Citește și: Atac dur la adresa Laurei Cosoi! Dana Budeanu: Nu știu ce s-a întâmplat cu ea

Bărbatul, în schimb, uitându-se mai bine, și-a dat seama că ceva nu e în regulă și a dat telefon la Poștă, să vină și să ia coletul înapoi.

Oricum era o greșeală. Soția lui aștepta două rochii și uite cu ce s-a pricopsit.

Ajunge cutia la Poștă și cei de aici examinează conținutul. Atunci rămân cu toții mască. Erau droguri. Pastile de ecstasy, mai precis. Foarte multe. Ulterior s-a aflat și numărul lor – 25.000 de exemplare.

Valoarea lor de piață ar ajunge pe la 500.000 de dolari, arată postul de televiziune CNN.

Evident că a fost alertată Poliția, care acum îl caută pe expeditor. Dar și pe cel care aștepta cu adevărat uriașa cantitate de droguri.

Cât privește femeia care își vrea rochiile, ce să spunem. E posibil ca obiectele vestimentare să fi ajuns la adresa unde tocmai drogurile erau destinate.