Poșta Română a făcut un anunțul despre pensii. Oficialii au anunțat de pe ce dată vor primi pensionarii banii. 

Data va fi diferită. Poșta Română a anunțat, printr-un comunicat, luni dimineață, că în luna ianuarie 2020 distribuirea pensiilor se va decala. Pentru că banii ajung în conturile Poștei Române pe 7 ianuarie, românii își vor primi pensia mai târziu.

În mod normal, românii primeau banii de pensii cu 3 zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate.

„Ca la orice început de an, partenerii noştri de la Casa Naţională de Pensii Publice virează Poştei Române prima tranşă a banilor începând cu 7 ianuarie, întrucât are loc închiderea de an, când se trage linie închizându-se creditele bugetare. Transformarea acestora în cash şi distribuirea în genţile fiecărui factor poştal durează aproximativ 3 zile. Astfel, pensiile vor fi livrate începând cu 10 ianuarie, într-un interval de 10 zile”, se arată în comunicat.

Citește și: Ce se va întâmpla cu majorarea pensiilor. Am aflat de la ministru muncii

Poșta Română a făcut anunțul despre pensii

„În ianuarie ne aflăm într-o situaţie specială, ca urmare a închiderii de an din instituţiile Statului. Acum, la început de an, lucrurile încep să se aşeze şi să fie alimentate de energia caracteristică acestei perioade. Poşta Română va lucra la capacitate maximă începând cu data de 6 ianuarie. Noi, Poşta Română, înţelegem nevoia pensionarilor de a avea pensia la timp în buzunar, fapt de care ne asigurăm lună de lună. Fiecare român trebuie să aibă încredere în această companie, fără să aplece urechea la fake-news-uri sau dezinformări premeditate”,

a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române, potrivit sursei citate.