Pericol de avalanşe la peste 1.600 de metri. Unde se poate întâmpla asta am aflat de la Salvamont. În masivele Retezat şi Vâlcan e pericol de avalanşe de mici dimensiuni la peste 1.600 de metri, iar turiştii sunt sfătuiţi să nu se aventureze pe trasee.

Turiștii care au ajuns la munte în stațiunile din Valea Jiului sunt sfătuiți să abordeze cu prudență traseele de creastă din cauza pericolului de producere a unor avalanșe de mici dimensiuni, dar periculoase pentru turiștii care urcă pe munte la peste 1.600 m altitudine.

Potrivit șefului Salvamont Lupeni-Straja, George Resiga, stratul de zăpadă în masivul Retezat și în munții Vâlcan măsoară circa 25 cm şi nu are asigurată coeziunea necesară la sol. Din acest motiv, zăpada poate pleca la vale în orice moment, formând avalanșe mici.

La peste 1.600 m altitudine, zăpada este depusă la vânt sub formă de cornișe, fără să aibă coeziunea necesară, iar la altitudini mai mari de 1.600 m vântul bate cu putere și vizibilitatea este scăzută. În aceste condiții, salvamontiștii îi sfătuiesc pe turiști să nu se aventureze pe trasee și să rămână în zona domeniului schiabil.

Unde se poate schia

Pentru a veni în sprijinul turiștilor, Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara a asigurat servicii de permanență în toate stațiunile din județ: Straja, Parâng și Râușor.

Se poate schia doar în stațiunea Straja, unde stratul de zăpadă pe pârtii măsoară 25 cm.
Realizator: Meteorologii atrag atenţia că în următoarele trei zile creşte riscul de avalanşe şi în masivul Bucegi şi în Munţii Făgăraş