O vedetă de la Pro TV, dezvăluire NEAȘTEPTATĂ. Adevărul despre relația cu partenerul de viață!

Lavinia Petrea, prezentatoarea știrilor de dimineață de la Pro TV, și soțul său formează astăzi un cuplu solid. Deși este căsătorită de șapte ani și au trei copii împreună, știrista este îndrăgostită lulea de soțul ei.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Libertatea, vedeta a povestit cum i s-a schimbat viața de când a devenit de 3X mamă.

O vedetă de la Pro TV, dezvăluire NEAȘTEPTATĂ: Îmi place așa și sunt fericită

„Mă împac foarte bine pe cele două planuri, pentru că am și un program care mă avantajează foarte mult. La job merg dimineața devreme și m-am obișnuit foarte mult cu programul acesta. Ideea este că nu poți să îl înțelegi, dacă nu îl trăiești. Unora li se pare imposibil să te trezești așa devreme, adică la 3.45, și să și funcționezi, dar m-am obișnuit. Îmi place așa și sunt fericită că pot să fiu destul de repede acasă și să mă dedic și copiilor, pentru că altfel aș fi suferit foarte mult și cred că de aici ar fi început cu adevărat problemele. Frații mai mari merg la grădiniță și bunicile sunt alături de mine atunci când am nevoie”, a declarat, pentru Libertatea, Lavinia Petrea.