Edwina Vodă, românca ce machiază vedetele la Hollywood, s-a pregătit pentru a deveni profesoară de limba română, dar a ajuns unul dintre cei mai apreciaţi make-up artişti de peste Ocean. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru www.coolturamall.ro, Edwina poveşteşte cum e să lucrezi pentru proiecte precum ”X-Men Apocalypse”, ”Being Human” sau ”19/2”, cum a ajuns să fie pe acelaşi platou de filmare cu Donald Sutherland, Dominic Purcell, Ben Hardy, Michael Fassbender, Jennifer Lawrence sau Henry Cavill şi Joel Schumacher, cât de greu i-a fost să ajungă sus într-o ţară străină şi cum şi-a molipsit soţul, canadian getbeget, să iubească sarmalele şi zacusca.

Ed w actors copy

Edwina a început să lucreze ca make-up artist încă de când trăia în România. Şansa a făcut să-l întâlnească pe celebrul machior Mircea Vodă, întâlnire ce avea să-i schimbe optica şi aspiraţiile şi să o facă să-şi dorească să se perfecţioneze în arta machiajului. Şi-a dorit să fie din ce în ce mai bună, iar acum a ajuns să conducă echipe întregi de machiaj pentru seriale şi filme precum ”Being Human” sau ”X-Men Apocalypse”. Despre acesta din urmă, film ce urmează să se lanseze în SUA pe marile ecrane în mai 2016, spune că a fost cel mai greu proiect din cariera sa: „A fost stresant, interesant, am învăţat multe. Erau unele dimineţi când îi aveam în rulotă pe James McAvoy, Michael Fassbender (cu care am mai lucrat şi la ”Blood Creek”, regizat de Joel Schumacher, în 2007), Jennifer Lawrence, Nicholas Hoult, Ben Hardy, Rose Byrne, Sophie Turner… un pic ireal să fii în preajma atâtor actori mari, actori foarte buni şi oameni extraordinari. Am avut în subordine 30 de make-up artişti, toţi talentaţi, nu toţi experimentaţi… am format echipe de trei, astfel ca începătorii să fie supravegheaţi.

IMG_0094

Cel mai deştept lucru pe care-l poate face un Head of Department este să angajeze asistenţi experimentaţi şi talentaţi. Am oameni foarte buni, care vin mereu să mă asiste, „fetele mele”, cum îmi place să le alint (Julie Mignot, Magalie Metivier, Isabelle Champigny). Sunt foarte norocoasă! Experiența ”X-Men: Apocalypse” a presupus nervi de oţel, talent organizatoric, răbdare multă şi diplomaţie… şi, mai presus de toate, muncă. Muncă de Sisif”, povesteşte Edwina. Provocările au fost mari, numai dacă se ia în calcul faptul că unul dintre personajele pe care fanii genului îl vor vedea pe ecrane ia naştere după patru ore de lucru intens al Edwinei: „Am avut un personaj care îmi lua 4 ore în fiecare zi, singură! Airbrush în 4 culori diferite pe faţă, braţe şi piept, şabloane pe jumătate din faţă plus foiţă de aur şi argint, lipite bucăţele mici de tot una câte una. Abia aştept să iasă filmul să pot să vă arăt. M-a stors de energie! ”.

IMG_1632 copy

O relaţie specială a reuşit să lege cu celebrul actor Donald Sutherland, despre care spune că este „unul dintre cei mai generoşi şi sufletişti oameni pe care îi cunosc! Această experienţă mi-a deschis căi incredibile, la care nici măcar nu îndrăznisem să visez. I-am fost „personal make-up artist” când am filmat ”An American Haunting”, turnat la Buftea şi, apoi, în 2006 la ”Land Of The Blind”, filmat în Anglia. Am petrecut o lună la Londra şi Brighton. A fost o experienţă incredibilă din care am învăţat multe. Donald şi soţia lui, Francine, m-au răsfăţat literalmente, m-au invitat la musicalul ”Mary Poppins”, am luat ceaiul cu ei la vestitul Savoy, am fost la shopping la Harrods, dar, mai presus de toate, sunt recunoscătoare pentru încrederea pe care mi-a acordat-o Donald. Am păstrat legătura, ne-au invitat la grătar la casa lor din Magog, Quebec, sunt oameni foarte apropiaţi de sufletul meu şi cărora le datorez atât de mult!

Recunoaşterea nu a întârziat să apară pentru Edwina, care, după o nominalizare în ţară la Premiile GOPO, a câştigat alături de soţul ei, Erik Gosselin, două premii şi patru nominalizări la Canadian Screen Award pentru cel mai bun machiaj.