O fostă jurnalistă, replici acide la adresa lui Cioloș: „Dacă şefu’ a zis că e nevinovată, atunci…”

Carmen Avram, europarlamentarul PSD, a criticat dur faptul că Sylvie Goulard, candidata Franţei la postul de comisar european al Pieţei Interne, este susținută de Dacian Cioloș.

„Sylvie Goulard, candidata Franței, pe care dl. Dacian Cioloş a fost instruit de la Paris s-o declare nevinovată, a ieşit ieri frântă şi înfrântă din audierile pentru comisar al pieței interne, industriei şi apărării. Acolo, în sală, decizia „judecătorului” n-a făcut nici doi eurocenți: suspiciunea de angajări fictive în Parlamentul European, cei 45.000 euro pe care a trebuit să-i returneze, salariul de 12.000 euro pe care l-a primit, 3 ani, de la o organizație americană, în timp ce era europarlamentar, şi ancheta la care este supusă în Franța au făcut parte din tirul de întrebări cu care a fost mitraliată „nevinovata”. Ba chiar, s-a vorbit de dublu standard, cu referire la candidatii român şi ungar. Se spune că Goulard va fi respinsă. Doar dl. Cioloş şi grupul său, Renew, n-au o problemă: dacă şefu’ a zis că e nevinovată, atunci e. Quelle horreur!”, a scris Carmen Avram pe pagina sa de Facebook.