Nici n-ai să bănuiești cine este vedeta care la 38 de ani nu și-a dat BAC-ul! „În școală nu eram bună…”

Nici n-ai să bănuiești cine este vedeta care la 38 de ani nu și-a dat BAC-ul! „În școală nu eram bună…”
Nici n-ai să bănuiești cine este vedeta care la 38 de ani nu și-a dat BAC-ul! „În școală nu eram bună...”
Autor:

Nici n-ai să bănuiești cine este vedeta care la 38 de ani nu și-a dat BAC-ul! Au început probele orale ale primei sesiuni de bacalaureat din acest an , așa că, nostalgice, vedetele noastre și-au amintit cu mai multă, sau mai puțină, plăcere de examenul maturității, însă Valentina Pelinel, soția lui Cristian Borcea, nu și-a dat BAC-ul nici până în ziua de azi.

Chiar dacă a intrat la liceu cu o notă foarte bună, blonda, care anul acesta va împlini 38 de ani, nu și-a dat BAC-ul pentru că a decis să plece din țară, pentru a se dedica unei cariere de model.

„În școală nu eram bună la matematică, dar mă descurcam la română. Vreau să lămuresc și chestia asta cu Bac-ul. Am intrat la Sava cu 9.40. Eram singura dintre elevii buni care nu și-a permis să facă meditații. Am plecat din țară pentru că muream de foame și nu-mi pare rău că am făcut-o. Așa am prins trenul ăsta. E adevărat că nu m-am întors să dau Bac-ul și mi-o asum”, a declarat valentina Pelinel.

Ultimele stiri

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply


* Accept ca numele si adresa de email furnizate de mine sa fie folosite pentru a participa la sectiunile de comentarii din paginile animalzoo.ro

[wysija_form id="7"]

X