}

Niascharian, un documentar despre originile geto-dacice I VIDEO

Niascharian, un documentar despre originile geto-dacice I VIDEO
Niascharian, un documentar despre originile geto-dacice I VIDEO

Noi dovezi  demonstrează ca nu sumerienii au inventat scrierea. Acest lucru s-a petrecut, pe actualul teritoriu al României cu milenii înainte! Regizorul şi scenaristul Leonardo Tonitza, presedintele Asociației D’ale Cetățeanului,  mediatizează un adevăr ştiut, dar aproape ignorat in a doua parte a trilogiei.     

Am învăţat cu toţii, la şcoală, că prima formă de comunicare, în scris, din lume a fost cea sumeriană, cu aproximativ trei milenii înainte de Hristos. La fel, am învăţat că, pe acest teritoriu, carpato-danubiano-pontic, primii locuitori au fost geţii, înaintaşii traco-dacilor. Şi iată, acum, se dezvăluie că prima formă de scriere din lume nu a fost nicdecum pe pâmnturile anticului Babilon ci la noi acasă, pe malurile Mureşului. În 2011 s-au împlinit 50 de ani de la celebra descoperire ce avea să schimbe protoistoria lumii. Şi acum celebrul sanctuar al preotesei ce a deţinut Amuletele de la Tartaria abundă în artefacte. Au fost Amuletele de la Tartaria echivalentele Tablelor lui Moise ca legi de conduită socială, aşa cum considera profesorul arheolog Gheorghe Lazarovici, de la Universitatea Vasile Blaga, din Sibiu?

A doua parte a filmului documentar Niascharian “Taina” (vezi filmul aici), dezvăluie acest adevăr mai puțin cunoscut “Este un documentar axiologic despre descifrarea tainelor care au condus la descoperirea identităţii naţionale! Prima parte a fost dedicată celei mai vechi scrieri din lume, Tăbliţele de la Tartaria, cu continuitatea ei ca scriere sacră, pe parcursul a trei milenii. Cea de-a treia parte este în lucru şi se va numi Moştenirea. Va fi o istorie a vlahilor”, ne-a declarat Leonardo Tonitza.

Dar, ce înseamnă Niascharian?

“Este un termen din limba veche sacră a acestui pământ, care făcea parte dintr-un ritual de iniţiere, de educaţie… Mai mult de atât nu pot să spun în puţine cuvinte. Ar trebui să stăm de vorbă o noapte întreagă”, e misterios regizorul Leonardo Tonitza.

Se pot reconstirui cuvinte din limbi moare

Lingvistul Adrian Porociuc, profesor universitar la Universitatea Al. I. Cuza, din Iaşi, unul dintre consilierii ştiinţifici ai documentarului, e mai darnic cu explicaţiile: “Normal că se pot reconstirui cuvinte din limbi moare, dar asta nu înseamnă că populaţia care le folosea a murit! Vă dau exemplul Americii care are o grămadă de locuri cu nume din limbi care au dispărut: Chicago, Mississippi, Masachussets etc. Acestea sunt cuvinte din unele limbi care au dispărut, dar care au avut şansa să fie preluate de europeni înaintea dispariţiei populaţieie amerindiene. Aşa e şi la noi şi aşa e şi în Marea Britanie. Acolo, în Anglia, Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda există nume de famlie celtice fără să aibă vre legătură cu acea limbă! La noi s-a întâmplat la fel cu un număr de cuvinte, între 90 şi 150…, despre care se presupunea că ar fi de origine traco-dacă, dar s-ar putea să fie mai vechi!”.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply


* Accept ca numele si adresa de email furnizate de mine sa fie folosite pentru a participa la sectiunile de comentarii din paginile animalzoo.ro

[wysija_form id="7"]

X