Ce face acum un actor celebru din serialul ”La Bloc”! A recunoscut totul. Decizia lui a uimit pe toată lumea

Ce face acum un actor celebru din serialul ”La Bloc”! A recunoscut totul. Decizia lui a uimit pe toată lumea
Ce face acum un actor celebru din serialul ”La Bloc”! A recunoscut totul. Decizia lui a uimit pe toată lumea
Autor:

Nelu Curcă din serialul „La Bloc”, pe numele său adevărat Mihai Coadă, a renunțat la lumina reflectoarelor în urmă cu mulți ani pentru biserică. Actorul merge la slujbe, duminica şi în sărbătorile religioase.

Deși s-a spus că s-a călugărit, în realitate Nelu Curcă a ieșit la pensie și a vrut să își îndrepte atenția către credință, însă nu locuiește într-o mănăstire și nici nu a fost Hirotonit Preot.

„Nu m-am călugărit, chiar dacă am îmbrăcat rasă la strană. Acum vreo 10 ani, domnul Dan Puric ne-a chemat să cântăm cu corul de la mănastire în spectacolele de la sala Rapsodia, din Bucureşti. Ca să nu apărem pe scenă oricum, ne-au confecţionat rase de la Mănăstire. Şi atunci am primit canon, ca atunci când suntem la strană să fim îmbrăcaţi în rasă. Aici particip doar la o parte din activităţile mănăstirii, vin la slujbe, duminica şi în sărbătorile religioase.”, a declarat Mihai Coadă, pentru click.ro.

Mihai Coada a șocat pe toată lumea când a a apărut îmbrăcat în haine sfinte. Noul look abordat de actor la sfârșitul anului 2013 nu era creat pentru un nou rol dintr-un film, ci reprezenta reflectarea unei decizii personale pe care acesta a luat-o în privința vieții sale.

Ultimele stiri

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply


* Accept ca numele si adresa de email furnizate de mine sa fie folosite pentru a participa la sectiunile de comentarii din paginile animalzoo.ro

[wysija_form id="7"]

X