}

Monica Bârlădeanu, detalii NEȘTIUTE despre viața ei. Este incredibil ce a recunoscut frumoasa actriță

Monica Bârlădeanu, detalii NEȘTIUTE despre viața ei. Este incredibil ce a recunoscut frumoasa actriță
Monica Bârlădeanu, detalii NEȘTIUTE despre viața ei. Este incredibil ce a recunoscut frumoasa actriță
Autor:

Monica Bârlădeanu se numără acum printre cele mai apreciate actrițe de la noi, însă a muncit extrem de mult ca să ajungă la acest nivel.

Pentru că tatăl său a murit, iar mama ei nu câștiga bani puțini din meseria de educator, frumoasa artistă a fost nevoită să-și câștige existența prin muncă proprie. Așadar, s-a angajat la o terasă ca ospătăriță. Lucra în ture, 24 cu 48, însă a ținut neapărat să facă acest sacrificiu pentru a-și ajuta familia.

„Familia mea avea o situaţie foarte precară financiar. Tatăl meu murise, mama era educatoare. Îţi iei banii pe vară şi într-o lună s-au dus că ai trei copii. Când am ajuns la o vârstă la care am simţit că se poate conta pe mine, 16, exact în vara din a 10-a, am vrut foarte tare să contribui şi să îmbunătăţesc cumva situaţia noastră. Şi atunci m-am angajat ospătăriţă la o terasă. Lucram 24 cu 48, tu ştii ce înseamnă asta? Astăzi nici nu pot să îmi imaginez, deşi fratele meu mai mare e pompier şi lucrează pe programul ăsta. Când eşti ospătar eşti în picioare tot timpul. Dar vezi, asta spun… atunci corpul meu ducea toate abuzurile astea. Nopţi nedormite şi mi-a plăcut foarte tare, ţin minte prima senzaţie pe care am avut-o în momentul în care am câştigat primii bani şi primii bani erau din bacşiş, nu era salariu. Când a ajuns la salariu şi s-a uitat în buletinul meu, îţi dai seama, eram totuşi un minor, dar erau anii 90″, a spus Monica Bârlădeanu, potrivit Antena Stars. Monica Bârlădeanu e absolventă de Drept, dar a luat de ani buni ”microbul” actoriei. Frumoasa brunetă ne-a povestit recent, cum a ajuns în distribuția comediei ”Faci sau taci”, dar și în serialul ”Vlad”, difuzat la PRO TV. ”În primă fază, când am început să joc în diverse producții, mi-am dorit foarte mult un rol un avocat. Asta și pentru că am făcut Dreptul. Iar în momentul în care a venit rolul de procuror din «Faci sau taci» am zis: «Perfect, mi se satisface această doleanță!». Așa că am spus da. Apoi mi-am dat seama că e o comedie spumoasă”, a declarat, pentru Libertatea, Monica Bârlădeanu.

Ultimele stiri

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply


* Accept ca numele si adresa de email furnizate de mine sa fie folosite pentru a participa la sectiunile de comentarii din paginile animalzoo.ro

[wysija_form id="7"]

X