Ministru sănătății, reacție după moartea Cristinei Țopescu: „Regretăm profund dispariția acestui om minunat…”

Cristina Ţopescu, fosta iubită a lui Ștefan Bănică jr,  s-a stins. Prezentatoarea TV a fost găsită fără suflare duminică seara, în locuința ei. Jurnalista avea 59 de ani.

Vestea morții sale a fost un șoc pentru toată lumea, iar la scurt timp după aflarea veștii legate de moartea Cristinei Țopescu, ministerul Sănătății a reacționat printr-un comunicat prin care și-a exprimat durerea față de dispariția celei care a ocupat funcția de consilier al ministrului Sănătății, Victor Costache.

Ministru sănătății, reacție după moartea Cristinei Țopescu. Suntem consternați de această veste

Citește și: Schimbare neașteptată! O celebră jurnalistă revine pe sticlă

„Suntem consternați de această veste, care a căzut ca un trăsnet pentru noi. Atât eu, cât și echipa din MS regretăm profund dispariția acestui om minunat, o stea care a inspirat atâtea generații de telespectatori. A fost un privilegiu pentru mine să lucrez cu Cristina Țopescu, care s-a alăturat echipei noastre de comunicare de curând, și până în ultima clipă a demonstrat că este un profesionist desăvârșit. Acum, când mă uit în urmă nu-mi vine să cred că s-a stins, singură și în tăcere. Să-i spunem cu toții o rugăciune în gând și Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a spus Victor Costache, ministrul Sănătății.