Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a reacționat după ce actualul Guvern liberal a anunțat desecretizarea raportului ”10 august”.

Totul se referă, așa cum se știe, la evenimentele sângeroase din 10 august 2018, când zeci de mii de oameni au manifestat în Piața Victoriei, iar forțele de odine au reacționat brutal.

Au fost atunci victime și din rândul manifestanților, și din cel al jandarmilor.

Numai că Mihai Fifor face acum, pe propria pagină de socializare, un anunț menit să șocheze opinia publică.

”Raportul mitingului din 10 august 2018 pe care l-a „desecretizat” astăzi ministrul Marcel Vela a fost desecretizat încă din 31 ianuarie 2019, când MAI a stabilit că peste 90% din acest document nu mai avea carcter secret.

Citește și:

Restul de 10% depindea exclusiv de alte institutii.

Deci azi – ieri, n.r. – ministrul Vela nu a declasificat nimic.

Au avizat doar alte institutii acel rest de 10%.

Întrebarea legitimă e de ce aceste alte instututii s-au hotărât să facă asta taman acum, între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale.

Pentru cetățeni raportul este exact așa cum a fost și până acum: NEPUBLIC.

Iar PNL știa dinainte că DIICOT nu-l poate face public pentru că este „mijloc de probă” în ancheta penală aflată în desfășurare.

În concluzie, tot ce am văzut azi a fost doar o mascaradă !

Citește și:

O mare păcăleală electorală, al cărei unic scop a fost de a readuce în memoria colectivă o emoție, care să acopere fuga lui Iohannis de o dezbatere în care să dea seama pentru contraperformanța din mandatul său!”, a scris Mihai Fifor.