Întâlnirea de ieri între primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, și fostul premier al României, Viorica Dăncilă, a fost una plină de semnificații. Tocmai acum, când mai sunt câteva zile până la primul tur al prezidențialelor.

Nu o dată, în ultima vreme, Gabriela Firea a fost de cealaltă parte a baricadei, împotriva lui Liviu Dragnea, pe vremea când acesta era șef al PSD.

Mai mult decât atât, s-a vorbit, după căderea liderului de partid, condamnat la închisoare, că tocmai Firea ar trebui să preia frâiele acestei formațiuni.

Tot Firea era indicată de mulți drept cea mai nimerită să reprezinte partidul în alegerile prezidențiale.

Citește și:

Relațiile între Firea și Dăncilă au fost adesea mai degrabă reci.

Iată însă că acum, după ce Dăncilă nu mai e premier, apele încep să se liniștească. O fi vorba de faptul că PSD simte nevoia de unitate, înaintea marii bătălii electorale?

Prilejul ca Firea și Dăncilă să se întâlnească și să stea umăr la umăr a fost legat de investiția Primăriei Capitalei în noi mijloace de transport în comun.

Pe lângă cele două, primarii de sector din Capitală, și ei tot de la PSD, au fost prezenți. A fost un moment în care a părut că PSD, cel puțin în București, își strânge rândurile.

Citește și:

„Achiziționăm pentru Capitală 830 de noi mijloace STB – în valoare de 474 de milioane de euro provenite din bugetul local, fonduri europene nerambursabile și fondul pentru mediu.

Fac apel la parlamentari să adopte amendamentele propuse de Primăria Capitalei, astfel încât linia de tramvai să poată fi folosită si de catre autobuze, pentru un transport public mai rapid, la fel ca în marile capitale europene”, a spus Gabriela Firea, care a și postat pe pagina sa de socializare poze de la acest moment al întrunirii.

Tot Gabriela Firea a mai spus : „Transportul public a fost încă din primele zile de mandat pe lista mea de priorități. Peste 2.000.000 de bucureșteni folosesc zilnic serviciile de transport public local pe care le asigură Primăria Capitalei, prin STB.

Citește și:

Este vorba despre cel mai mare operator de transport public din România, care, deși vital pentru bunul mers al Capitalei, a fost privat de investiții ani la rând.

Ne-am asumat achiziția a 830 de mijloace noi, performante de transport în comun, pentru a crește calitatea transportului public – fiind alocate sume în valoare de 474 de milioane de euro provenite din bugetul local, fonduri europene nerambursabile și fondul pentru mediu.

Deja 400 de autobuze noi Euro VI sunt în trafic, avem în procedură avansată de achiziție 100 de troleibuze moderne, cu autonomie, din gama de 12 metri, 100 de noi tramvaie și 100 de autobuze electrice, iar pentru cele 130 de autobuze hibrid am semnat recent contractul cu Mercedes-Benz.

Sunt obiective realizate concret, nu doar planuri pe hârtie, iar vestea este bună nu doar pentru călători, care beneficiază de condiții mai bune de transport, ci și pentru angajați, întrucât o societate performantă asigură stabilitatea locului de muncă.

Am depus în Parlament amendamente la actuala legislație de transport public, astfel încât linia de tramvai să poată fi folosită de autobuze, devenind astfel bandă unică pentru transportul public.

Este un procedeu folosit în marile capitale europene, de aceea adresez parlamentarilor mesajul de a susține un astfel de demers, care aduce beneficii bucureștenilor, contribuind la un transport public mai rapid și mai atractiv”.

La rândul ei, Viorica Dăncilă a ținut s-o felicite pe Gabriela Firea : „O felicit pe Gabriela Firea pentru abordarea pe care o are in ceea ce priveste STB și felicit angajatii STB pentru implicare si daruire.

Va felicit pentru tot ceea ce ati facut, pentru buna cooperare pe care am vazut-o astazi intre conducere, sindicate, consiliul de administratie si Primaria Capitalei.

În acelasi timp vreau sa va asigur ca din punctul nostru de vedere, atat in Camera Deputatilor cat si in Senat colegii parlamentari vor sustine STB-ul in toate demersurile sale”.