Mădălina Ghenea: „Nu mi se pare vulgar, ci chiar frumos”

Mădălina Ghenea: „Nu mi se pare vulgar, ci chiar frumos”
Mădălina Ghenea: „Nu mi se pare vulgar, ci chiar frumos"
Autor:

 Mădălina Ghenea a fost prezentă la Festivalul de Film de Cannes pentru a promova pelicula „Youth/Tinereţea”. Mădălina a apărut nud pe afişul filmului italian „Youth/Tinereţea”, regizat de Paolo Sorrentino.

Gurile rele au spus despre Mădălina Ghenea că datorită posteriorului său a atras toate privirile pe covorul roşu de la Cannes. Mai mult, jurnaliștii de la The Hollywood Reporter au fost mai indulgenți cu românca și au menționat că a făcut o figură bună în acest film datorită jocului actoricesc, nicidecum pentru scenele sexy din film.

ghenea ghenea-afis

Mădălina este foarte ocupată datorită celor trei noi proiecte cinematografice: „Am trei proiecte care sunt pe drum, deci sunt ocupată până în noiembrie. Aşadar, cred că fac o treabă foarte bună la audiţii. Iar când mă duc acolo, nu îmi arăt fundul”, a declarat actrița, într-un interviu acordat publicațiiei menționate.

Mădălina Ghenea nu este afectată de criticile aduse la adresa ei: „Nu mi se pare nimic vulgar, ci chiar frumos”, a spus Mădălina.

Mădălina Ghenea va fi protagonista fimului „Condemned to Love”, regizat de Barry Morrow („Rain Man”), pe care l-a descris drept „o poveste magică de iubire, asemenea filmelor «Chocolat/ Ciocolată cu dragoste», «Le fabuleux destin d’Amélie Poulain/ Amélie» şi «Midnight in Paris/ Miezul nopţii în Paris»”. Filmările pentru această producţie vor începe în vara acestui an, în Italia, anunță click.ro.

Ultimele stiri

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply


* Accept ca numele si adresa de email furnizate de mine sa fie folosite pentru a participa la sectiunile de comentarii din paginile animalzoo.ro

[wysija_form id="7"]

X