Laura Cosoi  împreună cu soțul și fetița lor, în vârstă de doar câteva luni, petrec o vacanță de neuitat în Bali. Actrița a povestit pe blogul personal, despre experianța trăită alături de cei dragi.

Laura Cosoi se află de o săptămână în Bali, alături de fiica și soțul său. În cele șapte zile petrecute până acum în însorita insulă din Indonezia, artista avut parte de experiențe unice de care își va aminti cu drag tot timpul anului.

„În avion nu am dormit, pentru că m-am străduit să îi distrag Ritei atenția de la tot felul de lucruri pe care nu avea voie să le facă. Ce să facem, e mult mai energică acum! :). În Bali nu întâmpini nicio dificultate dacă mergi cu copilul. Există meniu special pentru ei, cu paște, pizza, orez, noodles și multe altele, dar găsești ce să le dai și din oferta pentru adulți. Rita a mâncat orez cu legume, supă de legume, omletă sau ouă fierte, dimineață, orez cu lapte, tofu pane la cuptor, creveți la grătar și multe fructe. Am avut și borcane cu mâncare la noi, pentru orice eventualitate, dar n-a fost cazul.”, a scris Laura Cosoi, pe blogul personal.

Reamintim că Laura Cosoi a devenit mamă pentru prima oară în vara anului trecut, când a adus-o pe lume pe Rita. Pentru că primul an din viața fiicei sale, Rita, a trecut prea repede și momentele acelea au fost incredibil de frumoase, actrița şi soţul său îşi mai doresc un copil.