Klaus Iohannis aruncă bomba politică pentru 2020. Are legătură cu alegerile parlamentare anticipate

Klaus Iohannis aruncă bomba politică pentru 2020. Klaus Iohannis a vorbit despre dublarea alocaţiilor pentru copii. A spus că eliminarea pensiilor speciale ar putea pune la dispoziţia guvernului fonduri ce ar putea fi folosite pentru alocaţii. Decizia nu-i aparține în totalitate, ea aparţine executivului. Pe de altă parte, şeful statului a explicat din nou de ce ar fi nevoie de organizarea de alegeri parlamentare anticipate.

Alegerile anticipate se impun dintr-un motiv foarte clar

Consideră că un astfel de demers este dorit de români şi nu va duce la nicio criză politică:„Alegerile anticipate se impun dintr-un motiv foarte clar și foarte simplu: am avut în 2019 alegeri europarlamentare care au fost câștigate net de PNL și pierdute de PSD, am avut alegeri prezidențiale care au fost net câștigate de mine, ca și candidat al Partidului Național Liberal și au fost clar pierdute de PSD. Românii își doresc o schimbare inclusiv în Parlament. Sunt tot aceeași parlamentari care au fost aleși în 2016 și PSD are un număr foarte mare de parlamentari și PSD nu dorește să lase puterea din mână”, a spus Klaus Iohannis.

Reamintim

Cum vede Klaus Iohannis situația după uciderea generalului iranian Qasem Soleimani.

Klaus Iohannis spune că o implicare mai mare a NATO în Orientul Mijlociu ar fi oportună în planul securităţii, dar şi al reconstrucţiei, de care România este interesată. Şeful statului a vorbit despre agravarea situaţiei din regiune la o conferinţă de presă la Cotroceni.

Citeste continuarea…