Joaquin Phoenix, actorul care a jucat în pelicula „Joker”, a făcut mărturisirea care ia lăsat pe mulți fără cuvinte. S-a întâmplat la decernarea premiilor Oscar.

Joaquin Phoenix este actorul care a câştigat premiul pentru Cel mai bun actor la gala OSCAR 2020, fiind recompensat pentru prestaţia sa, în rolul de inamic al lui Batman, transmite The Guardian.

Imediat după ce a fost premiat cu un Oscar pentru prestația sa, Joaquin Phoenix a ținut un discurs care i-a lăsat pe mulți fără cuvinte. El făcut un apel pentru ca oamenii  să înceteze la „prădarea” resurselor naturale. Mai mult,  actorul a subliniat și cruzimea întâlnită în industria produselor lactate, anunță aceeași sursă.

Joaquin Phoenix, mărturisirea care ia lăsat pe mulți fără cuvinte: Nu mă simt deasupra colegilor mei sau oricine altcineva din această încăpere

Citește și: Așteptarea a luat sfârșit! Brad Pitt nu va uita niciodată momentul în care a scris istorie

„Sunt plin de atâta recunoştinţă în acest moment. Nu mă simt deasupra colegilor mei sau oricine altcineva din această încăpere, pentru că noi împărtăşim aceeaşi pasiune – iubirea pentru film. Această formă de expresie mi-a oferit cea mai extraordinară viaţă. Nu ştiu unde aş fi fără ea”, a spus actorul.

„Dar eu cred că cel mai mare cadou pe care l-am primit eu şi mulţi oameni din industrie este oportunitatea de a ne folosi vocea pentru cei neauziţi. M-am gândit la unele dintre problemele dezolante cu care ne-am confruntat în ultima vreme”, a continuat Phoenix.

„Vorbim despre lupta împotriva ideii că o singură naţiune, o singură rasă, un singur sex, o singură specie, are dreptul de a domina, folosi şi controla o alta fără a fi pedepsită. Cred că am devenit foarte deconectaţi de lumea naturală. Mulţi dintre noi suntem vinovaţi de o viziune egocentristă asupra lumii, credem că suntem centrul Universului. Ne simţim îndreptăţiţi să inseminăm artificial o vacă şi să îi furăm puiul, chiar dacă strigătele sale de disperare sunt inconfundabile. Apoi îi luăm laptele care e destinat puiului şi îl punem în cafeaua şi în cerealele noastre”, a mai spus Joaquin.