Iubire, intelegere si impacare! Exista o rugaciune care ii poate ajuta pe cei care pace interioara. Iata care sunt cuvintele pe care trebuie sa le rostesti!

“Stăpâne, Iubitorule de oameni, Împăratul veacurilor şi dătătorul bunătăţilor, care ai stricat peretele din mijloc al vrajbei şi ai dat pace neamului omenesc, miluiește-i Doamne pe cei ce ne urăsc sau ne pizmuiesc, pe cei ce ne ocărăsc şi pe cei ce ne grăiesc de rău. Ca nu cumva vreunul din ei să pătimească ceva rău pentru noi păcătoşii, nici în veacul de acum şi nici în cel ce va să fie.

Tu, Doamne Dumnezeul nostru, caută din înălţime ca un Bun asupra inimilor noastre care sunt lipsite de dragoste şi de unire şi sunt îmboldite de spinii urii şi ai altor păcate. O picătură din Harul Sfântului Tău Duh, coborând peste dânsele, rourează-le bogat, ca să aducă roade bune şi din dragostea cea către Tine să sporească în fapte bune şi să petreacă în dragoste şi unire.

Citește și: Maria Ghiorghiu, previziune halucinanta: VINE IISUS HRISTOS !!! IISUS HRISTOS TRIST!

Aşa Doamne, înmulţeşte dragostea în inimile noastre şi păzeşte-ne de tot răul şi de asuprirea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, de sabie, de năvălirea altor neamuri asupra noastră, de războiul dintre noi şi ne ajută întotdeauna să ne iubim unii pe alţii şi să facem numai bine, spre a ne învrednici de bunătăţile Tale cele cereşti. Amin!”, potrivit DCnews.