Inedit! Mai multe voci din familia victimei lui Mario Iorgulescu spun că acesta și-a fi presimțit moartea. Cu puțin timp înainte de a se fi întâmplat tragicul accidentul provocat de fiul lui Gino Iorgulescu, șeful Ligii Profesioniste de Fotbal,  în urma căruia și-a pierdut viața Dany Vicol, tatăl a două fetițe, în vârstă de 24 de ani, a mers la un eveniment nefericit la care nu și-ar fi dorit să participe.

Dany Vicol, victima care circula cu un Audi vechi, pe celălalt sens de mers, nu a mai avut nicio șansă. Tânărul a fost efectiv strivit în urma impactului. Soarta face că acesta se întorcea, culmea, de la un priveghi, iar în spatele mașinii lui se aflau alte rude care l-au însoțit și au asistat șocate la această tragedie.

Citește și: Drama unei jurnaliste de la TVR: Corpul mi s-a învinețit

Jurnaliștii de la Cancan au obținut o declarație în premieră chiar de la o rudă a victimei: „Băiatul se întorcea de la o înmormântare. De obicei nu îi plăceau astfel de evenimente, i-a spus soției că nu voia să meargă. L-au însoțit mai multe rude din partea soției, care aveau legătură și cu decedatul. Ea trebuie să meargă de fapt, dar nu a putut, deoarece a rămas acasă să aibă grijă de băiețelul de patru luni. Nu a stat foarte mult acolo și a plecat, iar la câteva minute au plecat și rudele care îl însoțiseră la priveghi, cu mai multe mașini în spatele lui.

Dani locuiește în Chitila. Accidentul s-a produs la maxim un kilometru de casa lui. Făcea sacrificii mari pentru creșterea celor doi copii, un băiat de patru luni cu actuala soție și o fetiță de șase ani din prima căsătorie. Îl ajutau foarte mult și părinții lui. Aproape în fiecare weekend se întâlnea cu fiica lui la ei acasă. În ultima vreme lucra în străinătate, a fost în Anglia, iar recent se întorsese din Germania“, au declarat în exclusivitate persoane apropiate lui Dani Vicol pentru Cancan.

Reamintim că Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat că duminică dimineață, în jurul orei 03.00, un șofer în vârstă de 24 ani, respectiv Mario Iorgulescu, care se deplasa pe Șoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanța, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani.

După impact, ambele mașini au ieșit de pe carosabil, iar prima dintre ele a luat foc la compartimentul motor. În accident a murit șoferul din cel de-al doilea autoturism, în vreme ce Mario Iorgulescu, cel care a provocat accidentul, a fost rănit grav și transportat la Spitalul Elias.

De precizat că Mario conducea un bolid extrem de puternic, care ar fi atins 240 de km/oră, potrivit martorilor care au văzut blocat acul vitezometrului, imediat după impact.