Incredibil Un celebru cântăreț a căzut pe scenă și a ajuns într-un scaun cu rotile / Imagini cutremurătoare

Phil Collins, celebrul cântăreț britanic în vârstă de 68 de ani, are probleme serioase la picioare.

Recent, presa străină l-a surprins pe Phil Collins într-un scaun cu rotile, incapabil să meargă pe picioarele lui, potrivit The Sun.

În această perioadă, îndrăgitul cântăreț se află într-un turneu în Statele Unite ale Americii, iar duminică, el a căzut pe scenă la Spectrum Center, din Charlotte, în timp ce încerca să se așeze pe un scaun.

Lumea a început să țipe când l-a văzut că s-a prăvălit pe spate. Cu o zi înainte de acest accident, când se afla în Atlanta, Phil Collins a fost văzut când n-a putut să se miște fără un scaun cu rotile. Șoferul l-a ajutat să se așeze și l-a împins.

Citește și: Drama unei jurnaliste de la TVR: Corpul mi s-a învinețit

Menționăm că problemele de sănătate au început încă din 2011 pentru cunoscutul cântăreț care s-a remarcat de când făcea parte din trupa „Genesis”.

Din cauza unor probleme medicale, el nu mai putea cânta la tobe. El și-a anunțat atunci retragerea, dar a revenit pe scenă. Din 2015, după o operație la spate, Phil Collins a început să folosească un baston, de care s-a ajutat și la concerte ulterioare. În 2017, el și-a anulat două concerte programate la Londra după ce a căzut în camera de hotel.