Imagini incendiare cu Oana Zăvoranu!  După ce s-a speculat că divorțează, Oana Zăvoranu a fost surprinsă la brațul unui alt bărbat. 

Oana  și Alex Ashraf păreau că formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul românesc, până să apară zvonuri că Diva din ”Sacrificiu” a pus capăt relație.

Oana Zăvoranu și bărbatul misterios s-au plimbat nestingheriți printr-un mall din Capitală. Apoi și-au savurat cafeaua în incinta aceluiași complex comercial. La un moment dat, discuțiile celor doi au fost întrerupte de telefonul vedetei. Aceasta a făcut abstracție de prezența companionului și a purtat o discuție telefonică mai îndelungată, potrivit cancan.ro.


Imagini incendiare cu Oana Zăvoranu! Vedeta la brațul unui tânăr manierat, la mall

Rămâne de văzut dacă, pe scena mondenă de la noi, se va produce un divorț între Oana și Alex Ashraf.

Reamintim că zilele trecute, colegii de platou care au fost lângă Oana la filmările pentru serialul „Sacrificiul”, au observat o apropiere între Oana și Dorian, conform aceeași surse.

„Lui Dorian i s-au aprins călcâiele după Oana Zăvoranu la filmări. Oana este genul de femeie care pare foarte dură, rea, dar, în momentul când te întâlnești personal cu ea și o cunoști cu adevărat, realizezi ce persoană minunată este”, spune o sursă din anturajul lui Dorian Popa.