Ileana Șipoteanu a fost în stare de șoc. A trecut prin clipe de coșmar la Revoluție

Celebra cântăreață Ileana Șipoteanu, simbol al muzicii ușoare românești, nu poate uita niciodată Revoluția din 1989. Din cauza șocului, cântăreața și-a pierdut vocea și a suferit o depresie.

Șocul emoțional trăit la Revoluție a fost atât de puternic, încât dezechilibrul nervos a lăsat-o pe Ileana Șipoteanu fără voce, iar urmările acestui șoc s-au vindecat greu după multă vreme.

Ileana Șipoteanu: În acel an am crezut că pierd totul

”În acel an am crezut că pierd totul. Chiar în cele câteva spectacole în care am apărut în 1990 a trebuit să fac playback, n-am putut să mai vorbesc, dar să cânt!”, povestește artista, potrivit Libertatea.

Citește și: Incredibil! Cea mai dură lecție de viață trăită de Andreea Bălan: „Am suferit mai mult decât am suferit la orice despărţire”

Vocea s-a vindecat, însă amintirile dureroase au rămas: ”Revoluția începută cu o zi înainte la Timișoara m-a prins la Bacău. Zvonurile despre înăbușirea sângeroasă a manifestării au ajuns sub forma multor povești îngrozitoare, chiar și în Moldova. Am plecat spre București pe 18 decembrie, alături de Octavian Ursulescu și de Gabriel Cotabiță, cu care mă aflam în turneu. Drumul a durat mult și a fost un infern. În fiecare localitate eram opriți de miliții populare, controlați. Panica generală, gândurile negre despre ceea ce o să găsim la București, la o zi după ce fuseseră împușcați protestatari la Timișoara, nu le puteam înlătura”, adaugă artista.

Reamintim că Ileana Șipoteanu a oferit detalii mai puțin știute din viața sa în emisiunea Florentinei Fântânaru.

Cântăreața care s-a lansat pe scena Festivalului de la Mamaia, iar după un an toată lumea fredona refrenul melodiei „Ce mult te-am iubit!”, a povestit cu lux de amănunte experiența care i-a schimbat viața.

„Geo Saizescu m-a trimis la un profesor de la facultate să-mi iau repertoriul pentru concurs. Și dânsul mă știa pe mine o fată dramatică, cântam genul acela muzical romantic, așa că pregătise pentru mine ceva mai în ton cu felul meu de a fi.

Când m-a cunoscut mă lovisem la deget la lift și am zis și eu ceva… A zis ‘nu-ți mai dau asta, îți dau altceva’. M-a simțit imediat că sunt pe comedie. Și într-adevăr când m-am dus în fața comisie și comisia era pe jos de râs, am intrat cu nota 10 atunci la facultate”, a mărturisit Ileana Șipoteanu.