Guvernul a luat o decizie radicală. Ce va face cu indemnizațiile demnitarilor și pensiile speciale

Guvernul a îngheţat indemnizaţiile demnitarilor şi a suspedat plata pensiilor speciale printr-o ordonanţă de urgenţă care vizează mai multe măsuri incluse în Legea bugetului de stat. Decizia a fost luată, ieri, pentru a se putea pune în aplicare o parte din prevederile actului normativ de modificare a Ordonanţei 114, pentru care Executivul şi-a asumat răspunderea şi care a fost contestat de PSD la Curtea Constituţională. Interzicerea cumulării pensiei cu salariul de la stat a fost amânată până la pronunţarea magistraţilor.

Măsurile adoptate prin ordonanța de urgență prevăd înghețarea indemnizațiilor demnitarilor la nivelul lunii decembrie anul trecut, prorogarea cu un an a intrării în vigoare a pensiilor speciale pentru aleșii locali, plafonarea punctului de amendă la valoarea de 145 de lei și interzicerea detaşărilor din privat în sectorul public. De asemenea, au fost adoptate măsuri care elimină obligația de majorare suplimentară a capitalului pentru administratorii pensiilor private și a comisioanelor de administrare.

Taxa de 2% se va elimina pentru companiile din domeniul energetic, precum și taxele pe activele bancare. Deşi se vorbea inițial despre interzicerea cumulului salariului cu pensia, Guvernul a decis să aștepte punctul de vedere al Curții Constituționale, a afirmat Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului, potrivit Rador.

Guvernul a luat o decizie radicală. Vorbim despre cumulul salariului cu pensia

„Vorbim despre cumulul salariului cu pensia, care a fost atacat de PSD la Curtea Constituțională, și din respect pentru instanța de contencios constituțional, în acest moment, Guvernul nu a adoptat o măsură cu privire la această prevedere, tocmai pentru a aștepta punctul de vedere al Curții Constituționale”, a spus Ionel Dancă.

Așadar, Ionel Dancă a dat asigurări că voucherele de vacanță pentru bugetari se vor acorda în continuare şi a precizat că toate măsurile adoptate privind Ordonanța 114, așa-numită a lăcomiei, vor intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.