Gigi Becali nu s-a mai putut abține! Cristi Borcea urmează să-și unească destinul în fața lui Dumnezeu cu Valentina Pelinel. Evenimentul va avea loc în Ungaria, la Budapesta, iar Gigi Becali, nimeni altul decât cel care a fost nașul de cununie al lui Cristi Borcea la anteriorul mariaj, cel cu Alina Vidican, a mărturisit că nu va participa la nunta acestuia.

„După cum se știe, Gigi și-a exprimat refuzul de a-l năşi pe Cristi încă de la început. Apoi, afirmațiile pe care acesta le-a mai făcut de-a lungul timpului prin presă, referitoare la modul în care a rămas însărcinată Valentina, au fost deranjante, așa că Gigi nu o să fie duminică la nuntă”, au declarat surse pentru click.ro.

Mai mult, Becali a spus de ce a refuzat să-i fie din nou naș lui Cristi Borcea: „M-a sunat, mi-a cerut binecuvântarea! I-am spus că nu am treabă eu cu asta. Eu l-am cununat o dată, eu a doua oară nu mă mai bag! Noi nu ne jucam cu din astea! Astea sunt Sfintele Taine! Sunt lucruri cu care nu poți să faci așa cum vrei tu!”, spunea Gigi Becali.

„Să vedem cum o să se descurce cu 9 (n.r. copii). Asta e important. Cu copiii trebuie să te descurci, să muncești. I-am spus: Bine, ai făcut cu asta trei, dar peste un an sau doi să nu mai faci 2-3 cu alta”, mai afirma latifundiarul din Pipera.