Se poate vorbi despre o adevărată gafă. Asta, în condițiile în care e vorba despre un demnitar, unicul demnitar în această situație.

Practic, o persoană cu dizabilități. Este cel care până zilele trecute a ocupat postul de președinte al Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Handicap.

Mihai Tomescu, așa cum arată portalul www.qmagazine.ro, este nevăzător.

După cum se știe, noua putere de la Palatul Victoria a anunțat că vor fi dați afară o serie de oameni considerați ca fiind ai vechii puteri. Și atunci s-a început operațiunea.

Sursa citată arată că noul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, a solicitat președintelui Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Handicap să își prezinte activitatea, dar și biografia profesională.

Profilul profesional al acestui om este impresionant. Șef de promoție al Facultății de Științe din Sibiu, absolvent de Drept la Universitatea ”Titu Maiorescu” din București.

Pe de altă parte, arată aceeași sursă de informație, Mihai Tomescu a reușit, din postura sa de președinte al Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Handicap, să atragă fonduri europene pentru diverse programe destinate persoanelor cu dizabilități.

Mai mult decât atât, nici nu se pune problema ca Mihai Tomescu să fi fost o clipă măcar considerat omul instalat în funcție de PSD, pentru că el fusese numit președinte al acestei Autorități în timpul guvernării Cioloș.

După ce PSD a venit la putere, Mihai Tomescu a fost păstrat în această funcție.

Numai că, iată, acum, acest om este dat la o parte. Sursa citată mai arată, precizând că are informații din interiorul Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Handicap, că Mihai Tomescu n-a avut o discuție cu noii demnitari de la Ministerul Muncii și că a fost pus pur și simplu în fața faptului împlinit.

Ba mai mult, ar fi aflat de pe rețelele de socializare că și-a pierdut postul.

„Dragii mei, de astăzi nu mă mai găsiți la ANPD.

Vă îmbrățișez din inimă, oameni frumoși, profesioniști cu care am lucrat și am construit, persoane cu dizabilități și colegi”, s-a adresat Mihai Tomescu foștilor săi colegi din cadrul Autorității, într-un mesaj pe Facebook.